Testarea candidaților la șoferie va fi înregistrată video

scoala-soferi-1În vederea eliminării unor temeri de corupție, guvernanții schimbă regulile desfășurării celor două examinări auto pentru obținerea permisului de conducere, respectiv proba practică și cea teoretică, care se vor filma. Prin această măsură, autoritățile speră că nu se vor mai face derapaje de la respectarea legii.

De-a lungul timpului, au fost destule cazuri mediatizate când cei care obțineau ilegal dreptul de a șofa deveneau adevărate „bombe cu ceas“ pe drumurile publice. În acest sens, se va implementa un sistem de monitorizare și verificare a desfășurării examenului pentru obținerea permiselor auto. Proba teoretică se va  înregistra video, iar cea practică atât audio, cât și video. Recent, printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a introdus o serie de noutăți pentru reducerea birocrației, simplificarea și digitalizarea procedurii de reducere a documentelor.

În cazul procedurii de înmatriculare auto, se introduce posibilitatea plății într-un cont unic a tarifelor aferente confecționării și valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, precum și contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere.

O altă măsură are în vedere obligativitatea instituțiilor publice să ofere  metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, a amenzilor contravenționale și a taxelor și impozitelor, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul sistemelor electronice de plată, fie prin intermediul altor forme de plată.

În cazul plății amenzii rutiere, dificultatea semnalată de un număr semnificativ de cetățeni este reprezentată de obligativitatea de a transmite dovada plății amenzii la unitatea de poliție. În sensul eliminării acestei proceduri, actul normativ introduce posibilitatea transmiterii dovezii de plată și prin poștă electronică, respectiv eliminarea acestei obligativități atunci când plata se realizează prin mijloace electronice. Astfel, art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor va fi completat în consecință, facilitând plata prin Sistemul Național Electronic de Plată și a altor mijloace electronice de plată.

V. ANDRIEȘ