„Terorişti” de la 7 ani (II)

clan2

*Tâlharii din clanul Orlando au la activ peste 160 de fapte

Clanurile de puradei care atacă persoane în vârstă, tâlhăresc oameni infirmi şi tinerii neatenţi sunt de câţiva ani în atenţia poliţiştilor. În ultimii ani, însă, bandele de hoţi la drumul mare au prins curaj datorită legislaţiei atât de blânde când vine vorba de vârsta minorilor, iar hei-rup-ul legiuitorilor îşi arată abia acum efectul. Dezastruos pentru toată lumea, pornind de la cetăţenii care se simt expuşi total oricărui risc, mai ales de când un bătrân de 81 de ani a fost omorât în bătaie de patru mucoşi care au intrat peste el în casă. Dar şi pentru poliţiştii care sunt frustraţi pentru că nu-i pot strânge de pe stradă. Grupările de hoţi şi tâlhari minori sunt un pericol pentru întreaga comunitate, iar lipsa de instrumente din mâinile autorităţilor fac ca acestea să prolifereze şi să prospere.

Clanul Neda pe care l-am prezentat în ediţia de ieri, se „laudă” cu 132 de fapte comise din 2011 până în prezent. Clanul Orlando, pe care îl prezentăm astăzi, are 162 de fapte.

 

 

*”Şeful” Orlando cercetat în 61 de dosare

Orlando Paul Bumberică a împlinit 13 ani în luna februarie, dar conform unor surse judiciare, el este autorul a cel puţin 61 de fapte comise în ultimii trei ani. Spaima pietrenilor, el a reuşit să-şi creeze o faimă de temut prin tupeul fără limite pe care l-a afişat în orice situaţie, fiind respectat de ceilalţi şuţi şi hoţi din oraş care-i recunosc „meritele”. Merite care la un moment dat l-au făcut atât de cunoscut, încât a fost nevoit să-şi exerseze „talentele” în alte oraşe. „Soarta” l-a purtat anul trecut la Iaşi, unde a buzunărit vreo 9 localnici prin metoda „Mă bate, nenea!” până a fost prins. Avea 12 ani în decembrie şi un timp pietrenii au fost liniştiţi, cel puţin din această privinţă.

Dar „palmaresul” său vorbeşte de la sine, el reuşind să buzunărească în anii lui prolifici inclusiv oameni de afaceri, putându-se lăuda cu „lovituri” ce au totalizat peste zece mii de euro.

 

*Fraţii Cucu vin şi ei tare din urmă

Orlando încă nu a fost egalat de ceilalţi membri ai grupării, care au făcut şi ei zeci de victime de-a lungul anilor. Fraţii Gheorghe Cristian (18 ani) şi Vasile Sebastian (19 ani) sunt cercetaţi în câte 32 de dosare fiecare, potrivit surselor noastre, majoritatea furturi şi tâlhării. Fratele lor mai mic, Alexandru, care în curând va împlini 14 ani, a reuşit să se facă „remarcat” în toamna anului trecut, când a participat la o tâlhărie împreună cu fratele lui, Gheorghe. Acesta a ameninţat cu cuţitul pe doi tineri şi le-a luat telefoanele mobile, în valoare de 1.000 de lei. Apoi le-au vândut unui taximetrist, dar poliţiştii le-au recuperat şi i-au prins imediat şi pe tâlhari. Alexandru are şi el comise deja 7 furturi şi 2 tâlhării pentru care este cercetat, deocamdată în stare de libertate.

Din gaşca lui Orlando mai fac parte Silviu Gabriel Vasile, care în vară va împlini 16 ani, cercetat în 12 dosare de furturi şi tâhării, precum şi Cosmin Daniel Saulea care la cei 10 ani pe care-i are a comis deja 5 furturi.

 

*De la smuls poşeta, la căratul sacoşelor

Pietrenii îi cunosc foarte bine, pentru că unii le-au fost victime. Îi văd zilnic în găşti de câte 3 – 4 la gară, în pieţe, în parcări, pe lângă blocuri cu pungile de aurolac, pe la intersecţii. Uneori sunt amabili şi se oferă să te ajute la bagaje, numai că se tot duc cu sacoşă cu tot. Alteori îţi blochează portiera ca să te oblige să le dai un ban ori îţi fură portmoneul în timp ce-ţi arată cum se deblochează portiera. Mai sunt şi situaţii când se dau bătuţi şi te agaţă ca să-i ajuţi, chipurile, dar de fapt te buzunăresc fără să simţi. Ori, la intrarea în bloc, unde se oferă să-ţi formeze numărul la interfon, răgaz suficient pentru a-ţi lua bruma din buzunare.

Astea sunt metodele pe care le aplică în funcţie de situaţie, adaptată la victimă, la momentul zilei, la locul unde se află şi la posibilităţile existente de a se face rapid nevăzuţi. Pentru că altfel îţi smulg direct geanta din mână, sau poşeta de pe umăr.

Poliţia Neamţ are sute de dosare cu minori care au început să fure şi să tâlhărească de la 6 – 7 ani. Din 2011 până în prezent s-au adunat 294 de dosare numai la Poliţia municipiului Piatra Neamţ. Capete de afiş în aceste dosare sunt aceşti 14 puradei care fură de mici, unii dintre ei ajungând între timp la vârsta la care pot fi încarceraţi şi trimişi în judecată. Cei 14 „terorişti” sunt împărţiţi în două. Clanul lui Neda, pe care l-am prezentat pe larg în ediţia de ieri, este format din opt minori, dintre care cel mai mic, Damar Florin Neda (fratele şefului, Manex Neda, cu 60 de dosare pe numele lui), are 9 ani şi 4 dosare deja. Din grupare făcea parte până de curând şi Ana Maria Tănasă (14 ani), cea lovită în sediul poliţiei de comisarul şef Cezar Filip, fata care a fost cercetată pentru implicarea în două tâlhării urmate de moartea victimelor. Spunem că făcea parte, întrucât din luna martie ea a intrat în atenţia Protecţiei Copilului care a decis să fie lăsată în grija bunicii ei, cu angajament, şi primeşte consiliere la două zile de la un asistent social care nu a mai raportat nimic în neregulă de atunci. Până să fie luată în vizor de autorităţi, ea a comis 25 de furturi şi tâlhării.

Toţi aceşti minori au părinţi, sau măcar rude care le ştiu de rost. Numai că părinţii sunt cei care îi trimit la cerşit, la furat, altfel nu primesc mâncare acasă. La vârsta la care alţi copii citesc poveşti şi au tablete, copiii trimişi să „muncească” pentru a avea ce mânca ei şi familia lor au ajuns un focar sângerând al societăţii pe care legislaţia nu o poate apăra suficient. Cei care profită de scoaterea de sub răspunderea penală a minorilor de până la 14 ani sunt în primul rând părinţii acestora, care nu muncesc nicăieri, dar primesc locuinţe şi bani de la primărie, administraţia locală fiind obligată prin lege să aibă grijă de cazurile sociale. Amenzile date de poliţişti părinţilor pentru că nu au grijă de copii se înmulţesc, în timp ce puradeii îţi râd în nas, pentru că ştiu că autorităţile nu au ce să le facă. Iar ong-urile de profil nu se complică cu astfel de cazuri.

Între timp, statisticile de infracţionalitate cresc în cifre, care sunt deja ameţitoare: 14 minori implicaţi în aproape 300 de furturi, tâlhării, loviri, distrugeri în numai ultimii 3 ani, pe fondul unei legislaţii modificate şi pusă în aplicare fără o infrastructură asigurată.

Cristina IORDACHE