Teoretic, au scăpat de arest preventiv: Poliţiştii şi pădurarul de la Grinţieş sunt liberi

* DIICOT Neamţ a atacat, însă, decizia

Pentru prima dată din septembrie 2012, când au fost arestaţi, cei patru acuzaţi în dosarul mafiei lemnului din Grinţieş au fost, ieri, eliberaţi de instanță – doar teoretic pentru că procurorii au și declarat recurs.

Fostul şef de post, Valentin Todirică şi adjunctul acestuia, Ştefan Măcărescu, împreună cu pădurarul Paul Caraze şi cu gateristul Dumitru Galanton, singurii care se mai aflau în stare de arest preventiv, au obţinut ieri eliberarea. Cel puţin la nivel de decizie a Tribunalului Neamţ, care a suplinit măsura cu interdicţia de a părăsi ţara, valabilă pentru fiecare în parte. Dar, deocamdată decizia nu poate fi pusă în aplicare, întrucât DIICOT Neamţ a declarat recurs. Aşa încât, ultimul cuvânt în această chestiune îl va avea Curtea de Apel Bacău, care va judeca cel mai probabil vineri acţiunea procurorilor. Hotărârea curţii va fi, însă, definitivă.

Anterior, poliţistul Ştefan Măcărescu a cerut eliberarea pe cauţiune şi, după ce a plătit 5.000 de lei, cât a stabilit instanţa, cererea i-a fost respinsă. Rând pe rând, toţi patru au cerut să fie puşi în libertate, însă până acum nu au avut câştig de cauză. Rămâne de văzut dacă vor convinge şi la Bacău.

La termenul de ieri, tribunalul a mai audiat câţiva martori, dintre cei care au dat declaraţii şi în cursul cercetărilor. Deşi trebuia să precizeze nivelul prejudiciului, Direcţia Silvică încă nu a depus la dosar, nici la termenul de ieri, vreun document în acest sens. Instanţa a mai dat un termen pentru ca aceste precizări să parvină, împreună cu expertiza silvică prin care să se determine exact câţi copaci nemarcaţi au fost tăiaţi de gruparea înfiinţată de omul de afaceri sucevean Benone Moroşanu şi de omul de afaceri nemţean Dumitru Galanton. Tot atunci, tribunalul va decide dacă va mai aproba expertiza contabilă care să bată în cuie cuantumul prejudiciului produs prin evaziune fiscală.