Teoctist Galinescu a absolvit cursurile Şcolii Normale şi a Şcolii Militare de Ofiţeri, fiind trimis, la vârsta de 23 de ani, pe prima linie a frontului, în luptele de pe Mureş. În calitate de comandant de pluton, proaspătul locotenent îşi îndrumă subordonaţii cu responsabilitate şi devotament îndeplinindu-şi datoria faţă de ţară. Rănit în lupte, revine de pe front, la mijlocul anilor ̒40, începând activitatea didactică la gimnaziul din comuna natală. În 1948 este acuzat de propagandă ostilă regimului bolşevic, care preluase puterea, fiind condamnat la zece ani de temniţă grea, pedeapsa fiind executată la Aiud, parte la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a fost eliberat la 11 august 1953, iar în ianuarie 1954 s-a căsătorit cu educatoarea Florica Gheorghieş.
Reîntors în comuna natală, Teoctist Galinescu se pregăteşte să revină la catedră, însă trecutul său „nesănătos” îl va împiedica, timp de aproape două decenii să îşi reia relua activitatea didactică. Va ocupa funcţii slab retribuite, pe posturi inferioare nivelului său de pregătire profesională, întreţinându-şi cu greu familia. Astfel, a lucrat la serviciul contabilitate la IFET, apoi la Cooperativa de Consum a Raionului Ceahlău şi la Districtul Hangu, Drumuri Naţionale, până în 30 aprilie 1970, când a fost reintegrat în învăţământ şi a lucrat până la pensionare (1981).
„Copilul” familiei Galinescu
Pe parcursul deceniilor opt şi nouă ale secolului trecut, Teoctist Galinescu a susţinut o bogată activitate didactică şi artistică, incluzând editarea publicaţiei trimestriale „Ţara Hangului”, adresată localnicilor şi fiilor comunei, în rândul colaboratorilor numărându-se cadrele didactice şi personalităţile culturale din comuna Hangu şi din împrejurimile acesteia.
„Revista «Țara Hangului» a fost «copilul» familiei Galinescu, născut din pasiune, din dăruire, din dragoste, din respect, din prețuire față de tot ceea ce înseamnă istoria, tradiția și cultura acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu și de o frumusețe fără seamăn. Cât sacrificiu, câte eforturi, câtă iubire, cât timp, cât suflet a investit domnul Galinescu în Fundația Culturală «Gavriil Galinescu» și în revistă, înțelegem abia acum. Un motiv în plus să îl admirăm, să îl respectăm, să îl iubim și să nu lăsăm timpul să-i șteargă amintirile din inimi și din ungherele ciudate ale memoriei. A sacrificat pentru educația noastră spirituală și pentru promovarea istoriei, a tradiției și a culturii comunei Hangu tot ce se putea sacrifica, dar cel mai copleșitor e faptul că a pus suflet în fiecare fotografie pe care a arhivat-o, în fiecare document pe care l-a inventariat, în fiecare carte pe care a scris-o cu mare drag, în fiecare întâlnire, sărbătoare sau eveniment special”, mărturisește bibliotecara Liliana Pîntea, redactorul-șef al revistei „Ecoul Hangului”.
Sufletul spiritualităţi din „Ţara Hangului”
„Domnul Galinescu – sufletul spiritualităţi din «Ţara Hangului» – un om inteligent, blând, jovial, curajos, puternic şi extraordinar de perseverent, a exploatat fiecare dintre aceste posibilităţi, până când, în ziua de 10 august 2008, şirul lor s-a întrerupt irevocabil. Nu i-a mai
rămas decât o singură posibilitate, cea mai nobilă, mai specială şi mai importantă, aceea de a învinge timpul, prin tot ceea ce a fost şi a realizat. A plecat, lăsând în urmă o întreagă enciclopedie, cu documente, fotografii, hărţi, lucrări şi trei volume care au văzut lumina tiparului, «Ţara Hangului», «Plutaşii pe Bistriţa» şi «În zile de sărbători», cărţi care ne vorbesc despre viaţa hanganilor, pe care i-a iubit şi i-a respectat atât de mult. A plecat, lăsând în urmă amintirea unui dascăl serios, corect şi obiectiv, amintirea unui om plin de iniţiativă şi de viaţă, sub amprenta căruia s-a înfiinţat «Fundaţia Culturală Gavriil Galinescu» şi, mai târziu a fost editată revista «Ţara Hangului», pe care a reuşit, semnând cu sufletul,dar şi implicându-se material, să o aducă la numărul 47. A plecat, lăsând în urmă amintirea unui hangan, cu spiritul mereu treaz şi deschis spre noi orizonturi, care nu şi-a uitat niciodată originile şi nici «Ţara Hangului», de unde s-a ivit anume, pe 24 iulie 1921, să poarte peste ani, tradiţia acestei localităţi pentru spiritualitatea căreia a sacrificat tot ce se putea sacrifica.” (Liliana Bostan, în revista „Ţara Hangului”, nr. 48)
Irina NASTASIU