Un bărbat din Girov a vrut să-şi pună capăt zilelor şi joi, de Schimbarea La Faţă, a decis să treacă la fapte. Şi-a făcut ceva curaj mai întâi şi apoi a pus mâna pe cuţit şi şi l-a înfipt în burtă. Nu într-atât cât să moară, dar suficient cât să ajungă pe masa chirurgului.
Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost transportat joi seara la spital. Medicii din UPU au stabilit că a suferit o plagă înjunghiată abdominală şi prezintă etilism acut, fiind internat imediat în secţia chirurgie a Spitalului Judeţean, unde medicii l-au operat de urgenţă. „În jurul orei 21 am fost sesizaţi asupra unei tentative de suicid, urmează să se stabilească împrejurările în care s-a produs autoagresiunea”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
C.I.