Tenis – Maximă austeritate: Piatra Neamţ a rămas doar cu două turnee

* Tenisul pietrean mai este ţinut în calendarul competiţional de Cupa Kober şi Cupa Tennis Star

Tenisul pietrean nu şi-a pierdut doar campionii. Se subţiază din ce în ce mai mult şi în calendarul competiţional. În actualul sezon, Piatra Neamţ apare doar de două ori. Prima dată la începutul lunii iulie, când au loc întrecerile Cupei Kym Star. A doua şi ultima oară, la sfârşitul aceleiaşi luni, când este programată Cupa Kober. Izohart, Tennis Star, Condor, Izotec etc au dispărut una câte una, deşi numărul cluburilor de tenis, la Piatra Neamţ, a crescut.

Oraşul nostru nu este prins nici în circuitul FRT Pro, destinat copiilor şi juniori, care se opreşte la Bacău. Pentru a găzdui un astfel de turneu, un club ar fi trebuit să îl ceară şi să facă dovada unor condiţii foarte bune şi a unui fond de premiere consistent. Avantajul este participarea numeroasă, dată de punctele puse în joc.

„Pentru a organiza un astfel de turneu, este nevoie, în primul rând, de multe terenuri. Nu există nici un club în Piatra Neamţ care să corespundă acestei cerinţe. Poate s-ar fi reuşit printr-un parteneriat”, spune preşedintele clubului Condor, Romeo Stoica.

Pietreanul a candidat în această primăvară pentru postul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Tenis, dorindu-şi îmbunătăţirea activităţii la nivelul copiilor şi juniorilor. Clubul său găzduieşte şi este partener în organizarea celui mai vechi turneu de la Piatra Neamţ, Cupa Kober, care va împlini anul acesta 14 ediţii.

„Două concursuri sunt foarte puţine. Eu am încercat să mai organizez unul şi am discutat cu posibili susţinători. Nici unul nu a vrut să se implice. Nu sunt bani, nu mai sunt nici copii. De la tablourile stufoase de pe vremuri, astăzi se întâmplă să avem şi câte patru jucători la o categorie”, a declarat Romeo Stoica.

Cristi Moroi, preşedintele lui Kym Star, este unul dintre oamenii care dau bani pentru tenis şi nu s-a gândit nici un moment să se oprească. Deşi competiţia sa este abia la a cincea ediţie, investitorul consideră că are deja o tradiţie care trebuie respectată. Al doilea argument sunt copiii clubului, cărora li se facilitează, astfel, participarea la un concurs accesibil din punct de vedere financiar.

„Cât există o tradiţie şi clubul funcţionează, nu putem invoca lipsa banilor. Avem mulţi copii, cărora nu le oferim doar iniţiere. Ne străduim să le asigurăm condiţii pentru formare şi dezvoltare, iar competiţia este un foarte bun mijloc de pregătire. Nu ne este nici nouă uşor, pentru că ne autofinanţăm. Ne-au mai ajutat autorităţile, în limita posibilităţilor, dar a să ne descurcăm singuri. Ne-am propus să fim un club de viitor şi nu trebuie să ne descurajăm”, a declarat Cristi Moroi.

Acesta consideră, ca şi preşedintele Condorului, că două turnee de tenis sunt foarte puţine. Faptul că un jucător trebuie să se deplaseze des în afara judeţului devine împovărător şi descurajant. Iar un concurs atractiv ar atrage participanţi şi de mai departe. Pe vremea când avea 4-5 pe sezon, tenisul pietrean aducea cel puţin o medalie de la Naţionale. Iar ultimul campion de seniori de la Piatra Neamţ, Alexandru Ghilea, s-a format la Cupa Izohart, înainte de a ajunge la Micul As, în Tennis Europe, ITF şi ATP. Ilinca Stoica nu şi-a început seria victoriilor în tenis la Wimbledon, ci la Cupa Condor.