*În unele nopți, la Piatra Neamț minima din termometre va scădea până la 10 grade Celsius!
Toamna bate la ușă. După ce duminica trecută, în Piatra Neamț temperaturile aerului au trecut de 30 de grade Celsius, iată că timpul schimbă pagina, aducând ploi și valori ceva mai scăzute. Până mâine inclusiv, în orașul de sub poalele Pietricicăi cerul va fi variabil până la acoperit. Temperaturile maxime ale aerului se vor situa între 25 și 27 de grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări pe timpul averselor. Ploile vor fi însoțite de grindină și descărcări electrice. Noaptea, minima aerului se va situa între 13 și 17 grade Celsius.
Joi, la Piatra Neamț cerul va fi parțial însorit, cu o maximă în termometre de 24 de grade Celsius. Noaptea se va răci, temperatura aerului va scădea până la 11 grade Celsius.
A doua zi, soarele va străluci cu putere, ridicând temperatura aerului până la 25 de grade Celsius. Cerul va fi senin ca lacrima. Apoi, sâmbătă și duminică, nemțenii se vor bucura de o vreme frumoasă și caldă, cu temperaturi maxime de până la 28 de grade Celsius. Vântul va sufla slab până la moderat. Ieri dimineață, la ora 11, pietrenii ieșiți la plimbare s-au îmbrăcat lejer, fiindcă afară era cald și senin, respectiv o temperatură de 25 de grade Celsius. Cald a fost și la Târgu Neamț, unde la aceeași oră se înregistrau 24 de grade Celsius. În Roman a fost cel mai cald, e vorba de 26 de grade Celsius. Pe masivul Ceahlău, valoarea indicată de termometre era de 17 grade Celsius. În țară, cele mai ridicate temperaturi erau la Târgoviște și Ploiești, unde se înregistrau 30 de grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu și masivul Țarcu erau câte 11 grade Celsius.
V. ANDRIEȘ