Temperaturi de plajă în septembrie

VARA2*Astăzi, la Piatra Neamț maxima aerului se va apropia de 30 de grade Celsius! *Vineri, timpul dă un pas înapoi, valoarea indicată de termometre va scădea până la 23 de grade Celsius

Vara nu pare a renunța așa de ușor. Ne aflăm la început de septembrie, iar în Neamț temperaturile diurne ale aerului vor urca până la 30 de grade Celsius, la fel ca cele din luna lui Cuptor. Așa încât nemțenii încă bat la ușile agențiilor de turism să-și cumpere bilete pentru a merge la mare și plajă. Doar nopțile și diminețile par a mai contrazice din această stare, fiindcă valorile indicate de termometre scad până la 10 sau 12 grade Celsius, iar frigul prinde teren. Chiar și așa, până vineri inclusiv, în Piatra Neamț, Administrația Națională de Meteorologie estimează temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, respectiv între 27 și 30 de grade Celsius. Din păcate, în această perioadă seceta se va accentua și doar vineri, 9 septembrie vor apărea nori de ploaie. Dar până atunci, pietrenii se vor îmbrăca tot lejer și nu-și vor lua umbrele. Astăzi, vremea va fi însorită și caldă, cu o valoare de 29 de grade Celsius. Noaptea, minima aerului va arăta 11 grade Celsius. Și a doua zi va fi cald, cu un cer mai mult senin. La prânz, maxima aerului va indica 27 de grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Pentru miercuri, ANM prevestește o zi însorită și o temperatură maximă de 28 de grade Celsius. După lăsarea întunericului, în termometre vor fi 12 grade Celsius. Joi, pe cer vor apărea câțiva nori, însă nu va ploua. Maxima aerului va urca până la 28 de grade Celsius. A doua zi va fi cel mai cald, respectiv 30 de grade Celsius. Spre prânz, cerul se va umple cu nori și e posibil să plouă. Precipitațiile vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice. Pentru sâmbătă, meteorologii prevestesc o zi normală pentru această perioadă, cu o maximă de doar 23 de grade Celsius. Cerul va fi variabil. Și duminică, vremea își va păstra aspectul.

Ieri după-amiază, la Piatra Neamț se înregistrau 26 de grade Celsius și cu un grad mai mult la Roman. În Târgu Neamț, maxima din termometre urcase până la 28 de grade Celsius. Pe masivul Ceahlău erau 12 grade Celsius. În țară, cele mai ridicate temperaturi erau la Brăila, unde termometrele măsurau 31 de grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu erau doar 8 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ