Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ participă la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt de la Oradea cu spectacolul „Tape”, de Stephen Belber, în regia lui Răzvan Muraru.
Ediţia a XIX-a a FITS a început în week-end şi se încheie pe 29 septembrie, fiind primul din seria de festivaluri ce se desfăşoară în cadrul proiectului cultural Toamnă Orădeană şi va fi urmat de Festivalul de Teatru Circ (25-27 septembrie) şi Festivalul de Teatru pentru Copii ARCADIA (7-13 octombrie).
Spectacolul „Tape” este programat miercuri, 25 septembrie,la Sala Studio a Teatrului „Regina Maria” din Oradea. În distribuţie sunt actorii Corina Grigoraş, Cezar Antal, Dragoş Ionescu şi Constantin Manole. TT participă la festival în compania înaltă a teatrelor renumite din ţară invitate, cum sunt Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul Odeon din Bucureşti, Teatrul Nottara şi Teatrul Bulandra din Capitală, precum şi invitaţi din afară ca Teatrul Csokonai Debrecen din Ungaria.
Festivalul a fost deschis cu musicalul „Producătorii” al Teatrului „Regina Maria”, un spectacol cu 40 de actori şi dansatori şi cu orchestră live care a încântat publicul orădean venit în număr foarte mare la acest eveniment.
Cristina IORDACHE