Ţâţă a lipsit ieri de la tribunal

ţâţă (1)*Nu suferă de vărsat de vânt, dar trebuie adus cu citaţie

O epidemie de sezon bântuie prin penitenciare, de la Bucureşti până la Bacău. O banală varicelă dă bătăi de cap arestaţilor, care nu pot ajunge la procese din cauza instituirii carantinei.

Dar nu vărsatul de vânt este motivul pentru care Adrian Marin Botez, mai cunoscut drept Ţâţă, a lipsit de la procesul de ieri de la Tribunalul Neamţ. Trecând peste faptul că în afară de trei, nici ceilalţi inculpaţi din dosarul “Revelion 2008” nu s-au grăbit să vină la termenul de ieri.

Instanţa a luat doar act de faptul că principalul cap de afiş în dosar lipseşte motivat, aflându-se în arestul Poliţiei Bucureşti, unde urmează să fie citat. El este arestat acum, după ce poliţiştii au avut informaţii certe în privinţa locului în care se află şi pe 16 ianuarie 2015 au organizat o acţiune în urma căreia el a fost încolţit în timp ce se deplasa cu o maşină prin Cluj. Ţâţă fusese “eliberat” din arestul Poliţiei Capitalei în noaptea de 30 iunie 2014, după ce gardienii nu ar fi înţeles minuta venită de la Înalta Curte după judecarea recursului la dosarul “Bariera”, în care Ţâţă a fost condamnat pentru atacul cu bâte asupra lui Dumitru Puiu Mironescu, din februarie 2011. Cunoscutul şi temutul interlop pietrean Marin Adrian Botez, fost Lazăr, a dispărut imediat după bătaia de la Lilieci asupra lui Mironescu şi nu a mai fost găsit până în luna mai 2014. Pe 20 mai anul trecut, exact în ziua în care avea loc procesul “Bariera” la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ţâţă a fost încercuit de poliţişti pe terasa unui bar din apropiere. Nu a ripostat deloc şi a fost condus direct în sala de judecată unde i s-a confirmat mandatul european de arestare şi apoi a fost condus la arest. Era prima oară când cel mai căutat cetăţean al României a fost încătuşat, după trei ani de când fusese dat în urmărire internaţională. După o lună de zile avea să scape, iar cei care l-au lăsat liber sunt acum cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, în timp ce şeful arestului a fost avertizat apoi a cerut să fie eliberat din funcţie.

Revenind la procesul de la Piatra Neamţ, privind bătaia dintre clanurile lui Ţâţă şi Donose din noaptea de revelion 2007-2008, judecătoarea a cerut, ieri, imperios avocatei apărării să aducă documente privind pe doi dintre inculpaţii aflaţi în arest sau anchetaţi în alte state europene şi a mai dat un termen până la care sunt aşteptate şi alte relaţii judiciare.

Cristina IORDACHE