TAȘCA: Hramul Bisericii ”Schimbarea la față”

tasca dragan

Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi , Petru, Iacov şi Ioan, ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. „Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască. Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire.

La Sărbătoarea Schimbării la Față este și hramul bisericii cu același nume din centrul comunei Tașca. Aici, sărbătoarea a început din seara de luni, cu slujba Vecerniei, continuând-se, marți, cu Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele profesor Florin Chirilă, răspunsurile la strană fiind date de Grupul coral  ”Laudate Dominum. Invitat special, pr. Marius Ciprian Pop. Tașcanii ca buni creștini ce sunt, au venit în număr mare la hramul bisericii atât de dragă sufletului lor. Curtea era ne]ncăpătoare pentru câtă lume se adunase, sluba oficiindu-se în amfiteatrul din fața bisericii.

 

*Florin Chirilă, părinte instructor Mitopolia Moldovei și Bucovinei: ”Am venit cu toții să-i mulțumim lui Dumnezeu”

 

”Sărbătoarea Schimbării la față, pentru dumneavoastră nemțenii, înseamnă și Sărbătoarea Muntelui Ceahlău. Dar pentru credicioșii de aici, din Tașca, este foarte importantă această sărbătoare, întrucât este hramul bisericii. În această frumoasă zi am venit cu toții să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră. În fiecare an, lucrurile s-au schimbat, aici, la Tașca, iar acum am găsit lucrări mai multe și mai frumoase.

Vă transmit din partea părintelui mitropolit TEOFAN arhiereștile cuvântări și urări de bine, cu ocazia hramului parohiei dumneavoatră. În numele părinților de  la Centrul eparhial, îl felicităm pe părintele Dănuț Caia, parohul dumneavoastră, pentru frumoaselel lucrări administrativ – gospodărești, culturale, social -filantropice și misionare. Vă felicităm pe dumneavoastră, pentru că dacă preotul nu este ajutat, nu poatre săvârși lucruri prea multe.”

 

*Un loc înălţător, de profundă trăire duhovnicească

 

În centrul comunei Tașca se vede o biserică nouă, foarte frumoasă, monumentală chiar. Este o biserică în contrucţie încă, pentru  că interiorul bisericii, la etaj, încă nu este terminat. ”Har Domnului, avem unde sluji, zice părintele Danuț Caia. Demisolul ce se întinde pe toată sprafaţa bisericii, este terminat din 2006 , un loc bun unde să săvărșim activitatea religioasă.  Demisol care, din toate punctele de vedere, are deplinătatea ca a oricărei biserici. În 6 august 2009 a fost şi sfinţit de PS Calinic Botoşăneanu, episcop vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.”

Primarul Alexadru Drăgan și preotul Dan Caia, câţiva cosilieri ai parohiei, au reușit să realizeze ceva deosebit: catapeteasma la altarul bisericii de la demisol. Toată lumea este încântată de frumuseţea şi originalitatea acestei capapetesme, a acestui altar realizat într-un mod aparte. Catapeteasma este un perete de sticlă, care  a fost dată spre a fi pictată, s-a lucrat în sistem vitraliu. Este ceva deosebit în comparaţie cu obişnuinţa ochilor nostri. Este o catapeteasmă impunătoare, deși nu-i sculptată în lemn masiv, pictată, aurită. Catapeteasma, aflată la demisolul bisericii, este unicat  în zona Moldovei, poate şi la nivel de ţară.

Interiorul bisericii de la demisol este şi el altfel de cum suntem obişnuţi. Pereţii sunt albi. O trăire aparte, un profund sentiment duhovnicesc, pot fi date şi de albul pereţilor pe care sunt prinse icoanele. Toate sunt icoane  lucrate pe lemn.

”Cu slavă lui Dumnezeu, trebuie să vă spun că ne aflăm într-o zonă cu adevărat binecuvântată. Dumnezeu a orânduit şi a ocrotiti atât de bine zona aceasta, ne-a ferit de nenorociri.. Avem  comunitate curat ortodxă,  curată de neghina vrăjmașului, cu oameni cuminţi, duhovniceşte vorbind. Oameni care ştiu să se roage, dar ştiu şi cum să-şi desfăşoare activităţile din gospodăriile lor,” spune cu evlavie părintele Dan Caia. După care adaugă:  ”Strajă de la Dumnezeu avem acest Olimp al Moldovei, acest Munte Sfânt  Ceahlău. Se simte aici o trăire aparte, e un loc  deosebit şi înălţător.”

 

*Alexandru Drăgan: ”Zi de post și rugăcine pentru toată suflarea satelor”

Mulțumim Domnului că astăzi ne-am reîntâlnit cu toții, aici, în această zi de sfântă sărbătoare. Zi de rugă și de mulțumire lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că sunteți aici, vă mulțumesc și pentru la anul, dacă veți veni în număr și mai mare. Astăzi răsună rugile și cântecele bisericești închinate Schimbării la Față. Nu numai aici, la hramul Bisericii ”Schimbarea la Față” din Tașca. În același timp asta se întâmplă  pe Muntele Ceahlău, unde este Mănăstirea ”Schimbarea la Față”, dar și pe  Sfântul Munte Athos,  la Mănăstirea ”Schimbarea la Față”.

”Schimbarea la Față, este prima din ”Zilele Comunei Tașca”, zi de post și rugăciune, pentru toată suflarea satelor. Urmează ca pe 18 august, în prima duminică  de după ”Adormirea Maicii Domnului”, să serbăm cea de a doua zi dedicată  ”Zilei Comunei Tașca” generic intitulată ”Flori de munte”. Este zi de petrecere, de bilanț și perspectivă. Zi în care oamenii se adună în Parcul  ”Sfânta Maria”, pentru a se distra și a se bucura împreună, rude, vecini și prieteni, autorități locale și oficialități județene,  artiștii mult dragi lor.

Prima zi a  sărbătoririi comunei este una religioasă, de post și rugăciune. Cea de a doua e pentru petrecere și distracție. Avem două zile dedicate comunei, una profund religiosă, cealaltă laică. Avem  serbări pentru suflet și pentru trup.”

Pagină realizată de Tina CONDREA

Foto: Sorin PRUTEANU