Târgul „Oferta educațională 2017-2018“

Fiecare liceu ori colegiul din județul Neamț își va prezenta oferta educațională pentru anul școlar 2017-2018 la târgul special organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Manifestarea va avea loc în data de 11 aprilie 2017 și se va bucura de vizitarea elevilor de clasa a VIII-a însoțiți de profesorii diriginți, de părinți și cadre didactice, conform unui plan stabilit de comun acord cu conducerile unităților școlare gazdă.

Anul acesta, târgul va fi organizat la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Piatra Neamț (Sala de sport), Colegiul Național „Ștefan cel Mare“ Târgu Neamț (Corpul A) și Colegiul Național „Roman Vodă“ Roman (Corpul A). În fiecare dintre aceste locații deschiderea festivă va avea loc la ora 12, urmată de programul de vizitare, în intervalul orar 12.15-16.30.

Geanina NICORESCU