Târgul de la Roznov, “flancat” de mașini ale poliției

 În dimineața de 28 octombrie, când s-a deschis târgul din bazarul oraşului Roznov, şi-au făcut apariţia mai multe echipaje de poliție. Oamenii legii au urmărit, în principal, să depisteze dacă au loc activităţi de contrabandă cu ţigări şi alcool. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale,î n valoare de 8.335 lei. “Neregulile constatate au vizat nerespectarea prevederilor Legii 12/1990privind protejarea populației împotriva actelor ilicite de comerț pentru care au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 de lei și a fost confiscată suma de 750 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor comercializate în mod ilegal. Totodată au fost sancționați contravențional și cei care nu au respectat regimul circulației pe drumurile publice, fiind aplicate 4 sancțiuni în valoare de 2175 de lei”, ne-a transmis IPJ Neamţ, printr-un comunicat. Polițiștii au avut în vedere și respectarea normelor sanitar veterinare și siguranța alimentelorde către comercianți, fapt pentru care pentru abaterile constatate au dat amenzi de de 2.160 de lei.

Geanina NICORESCU