Târgu Neamț și 18 localități vor beneficia de o salubrizare civilizată și ecologică: A fost semnat contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare în zona 3

 

Un pas important într-unul din cele mai mari proiecte derulate în județul Neamț – „Sistem de management integrat al deșeurilor“, s-a făcut ieri, la sediul Consiliului Județean Neamț, unde a fost semnat contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EcoNeamț, din zona 3.

Au participat președintele Consiliului Județean Neamț, președintele și directorul ADI EcoNeamț – Eduard Corduneanu și Vasile Șendrea, reprezentanții firmelor care se vor ocupa de salubrizare – Asocierea SC Rossal Roman și Diasil Service SRL – și primarii localităților beneficiare: orașul Târgu Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Brusturi, Crăcăoani, Drăgănești, Ghindăoani, Grumăzești, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Răucești, Războieni, Timișești, Tupilați, Țibucani, Urecheni, Vânători Neamț.

„Mă bucur că am reușit să ajungem în acest punct al derulării acestui important proiect, vă urez mult succes, eu sper să aveți o relație foarte bună cu primarii“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, care a precizat: „Semnarea contractului de astăzi reprezintă un pas important în finalizarea implementării proiectului. Vă asigur ca voi urmări îndeaproape acest proiect și mă voi asigura ca firmele câștigătoare să respecte toate obligațiile asumate“.

Județul Neamț împreună cu celelalte 83 unități administrativ-teritoriale municipale, orășenești și comunale, au constituit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EcoNeamț, având drept scop principal înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor municipale nepericuloase de pe raza unităților administrative membre, pe baza unor contracte de delegare, atribuite conform procedurilor legale în vigoare, se spune într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Neamț.

Județul Neamț este împărțit în patru zone, pentru fiecare zonă urmând să fie atribuit câte un contract de delegare a activităților serviciului de salubrizare.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din Acordul de Parteneriat încheiat în vederea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț“, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EcoNeamț, cu sprijinul Unității de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliul Județean Neamț, a inițiat și derulat în cursul anului 2016, în numele Județului Neamț precum și a unităților administrativ-teritoriale asociate, o procedură de atribuire prin licitație publică deschisă, pentru delegarea activităților componente ale serviciului de salubrizare pentru Zona 3 a județului, respectiv pentru colectarea și transportul deșeurilor, precum și pentru operarea Stațiilor de sortare și transfer de la Târgu Neamț.

Zona 3 este alcătuită din 18 UAT-uri arondate stațiilor de transfer și sortare aferente. În urma derulării procedurii de achiziție publică, Comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta depusă de Asocierea SC Rossal SRL Roman și DIASIL Service SRL Suceava (dintr-un număr de 4 oferte), fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 88 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, autoritatea contractantă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EcoNeamț are obligația de a finaliza procedura de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică. Atribuirea și încheierea contractului de delegare prin concesiune cu operatorul Asocierea SC Rossal SRL Roman și DIASIL Service SRL Suceava, care va asigura pentru următoarele 96 de luni serviciul de salubrizare al localităților din Zona 3 a județului Neamț, reprezintă un pas important în finalizarea implementării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț“.

Valoarea de inventar a bunurilor create prin proiect, care vor fi concesionate operatorului este de 8.953.359,83 lei, la care se adaugă valoarea Stației de sortare Târgu Neamț, construită prin proiectul PHARE CES 2005-2006.

Tariful ofertat pentru utilizatorii casnici va fi 2,13 lei/persoană/lună în mediul rural și de 6,02 lei /persoană/lună în mediul urban. Pentru agenții economici tariful este 344 lei/tonă (tarifele nu includ TVA). Valoarea contractului pentru primele 12 luni va fi de aproximativ 3.496.123 lei fără TVA, fiind raportată la numărul populației zonei, în conformitate cu recensământul din 2011. (M.O.T.)