Târgu Neamţ: Service auto cu foc şi maşini evacuate

19/03/2019

Un service auto a luat foc ieri, la orele amiezii în oraşul Târgu Neamţ. Incendiul a pornit de la un incendiu de vegetatie uscată, s-a manifestat la izolaţia atelierului şi acoperişul acestuia. A fost localizat până la lichidare. La locul solicitării s-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autocamion de intervenție și o ambulanță SMURD. Potrivit ISU Neamț, mașinile au fost evacuate de către proprietar din interiorul service-ului, până la sosirea forțelor profesioniste de intervenție.

STOP ARDERILOR DE VEGETAŢIE!

Ieri, a avut loc un incendiu de vegetaţie uscată în loc. Ţolici, com. Petricani. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha. Toto ieri, după prânz, a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscata în mun. Piatra Neamt – anexa Văleni. La locul evenimetului s-a deplasează o autospecială de stingere din cadrul Det. Piatra Neamț. În acest week-end, pompierii militari nemțeni, alături de membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 13 arderi de vegetație uscată, care au afectat o suprafață de aproximativ 16 hectare. Arderile de vegetaţie uscată s-au produs în localităţile: comuna Fărei – sat Budești, Roman – str. Primăverii, comuna Dragomirești – sat Vad, Roman – str. Cocorului, Roznov – Chintinici, comuna Țibucani – sat Țibucanii de Jos, comuna Sagna, comuna Girov – sat Gura Văii, comuna Bârgăuani – sat Bălănești, comuna Ștefan cel Mare – sat Soci, Piatra Neamț – str. Fermelor, comuna Doljești – Buruienești, comuna Filipești(jud. Bacău), . Cauza probabilă de producere a acestor incendii a fost ,,foc deschis în spaţii deschise sau fumatul în locuri nepermise”. ISU Neamţ: Reamintim cetățenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei. Protejaţi viaţa, bunurile şi mediul înconjurător! Anual mii de incendii de vegetaţie distrug bunuri, afectează mediul înconjurător şi uneori, din păcate, se finalizează cu pierderi de vieţi! Utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurile și deșeurile menajare conduce adesea la arderi necontrolate, care produc pagube materiale însemnate sau chiar pierderi de vieți omenești. Condiţiile de vânt şi nerespectarea măsurilor obligatorii de protecţie constituie elemente care întreţin şi favorizează propagarea focului. Pentru evitarea producerii acestor tipuri de evenimente, pompierii nemțeni reamintesc cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire: • Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; • Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; • Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii; • Utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă; • Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control; • Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz, etc).

Pipirig: un adolescent a descoperit un proiectil pe malul apei

Duminică, 17.03.2019, la ora 18:26, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Pipirig, sat Pluton a fost descoperită muniție neexplodată. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil exploziv cal. 75 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Muniția a fost descoperită de un adolescent de 16 ani pe malul râului Neamțu. Datorită lăsării întunericului echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale în data de 18.03.2019.

Trifești: Casă în flăcări

Duminică, 17.03.2019, la ora 16:25, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în comuna Trifești, sat Trifești. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o autocisternă, din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, fiind sprijinite şi de cinci voluntari din cadrul SVSU Trifești, care au stins incendiul. Ca urmare a producerii incendiului, au ars aproximativ 130 metri pătrați acoperiș locuință, realizat din astereală din lemn cu învelitoare din tablă, cca. 40 metri pătrați de acoperiș de la garaj și centrala termică, 50 metri pătrați acoperiș terasă de vară și magazie, elemente de mobilier și bunuri depozitate pe terasă. Proprietara a suferit un atac de panică, fiind asistată medical de un echiapaj din cadrul SAJ Neamț. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,coș de evacuare a fumului neprotejat corespunzător față de materialele combustibile”.