Târg de manuale în sala de sport

targ manuale

* Elevii a XI-a şi a XII-a şi-au scos la vânzare cărţile, la jumătate de preţ faţă de librării

Sala de sport a Colegiului Naţional de Informatică din Piatra Neamţ a devenit, ieri, pentru o oră, un veritabil târg de manuale pentru clasele a XI-a şi a XII-a.  Absolvenţii au scos la vânzare cărţile de pe care au învăţat un an de zile, iar din cauza uzurii au lăsat la preţ, chiar sub jumătate din costul manualelor noi din librării. Elevii de clasele a XI-a şi a XII-a căutau disperaţi cărţile de care au nevoie în noul an şcolar şi pe care statul nu le oferă. Învăţământul este obligatoriu doar zece clase, aşa încât cine doreşte să urmeze cursurile până la absolvirea liceului trebuie să scoată bani din buzunar.

„Mi-am cumpărat toate manualele de la târg, pentru că evident sunt mai ieftine, chiar şi sub jumătate din preţul de librărie. Acum sunt în clasa a XII-a, dar şi anul trecut am cumpărat cărţi de la colegii mai mari. De fiecare dată le-am ales, chiar dacă am dat cu 5 lei în plus faţă de cele mai uzate”, ne-a spus o elevă fericită că a reuşit să-şi procure manuale necesare.

De partea cealaltă a „tarabelor”- băncile folosite la orele de sport- erau liceenii aflaţi în postura de vânzători.”Am terminat a XII-a şi încerc să vând manualele; unele la jumătate de preţ faţă, altele chiar cu mai puţin, depinde şi de importanţa lor. Matematica este mai necesară decât altele, spre exemplu. Dau două manuale la 25 de lei”,  spune o absolventă cu diplomă de bacalaureat.

Pe la mijlocul sălii de sport, un elev îşi făcea simţită prezenţa, dând de ştire că are nevoie de… mai toate manualele: „Cumpăr, cumpăr: biologie, fizică, engleză, matematică, geografie, cam toate. Ofer  între 5 şi 15 lei…”.

Majoritatea manualelor sunt bune, pentru că fiecare vrea să le poată vinde la anul…

 

Geanina NICORESCU