Tanti Maria a venit „la oraș“ cu urzici, ca să câștige un ban pentru mâncare. S-a trezit de cu noapte, a aprins o lumânare – pentru că nu are curent electric -, iar după ce și-a spus rugăciunea a plecat, cu traista plină de urzici, la cursa de Piatra Neamț. Drumul dus-întors din Cuiejdi, comuna Gârcina, o costă cât 8 grămăjoare. Restul banilor câștigați într-o zi îi pune bine, în buzunarul de la șorț. Poartă o fustă înflorată și bertă curată, iar geaca o are de la una din fete. A crescut 8 copii, le-a făcut un rost în viață așa cum a putut ea mai bine, iar acum își poartă singură de grijă. Nu are niciun venit.
„Munca mă ține, mamaie. Acum vând câteva urzici, culese de mine, din pădure, după aceea ies la bureți, mai fac măturoaie și le vând, altădată iau cu mine câteva ouțe… Dumnezeu mă ajută să mă pot descurca“, spune tanti Maria, cu fruntea sus, dar cu lacrimi în ochi.
Poștașul o ocolește pe tanti Maria când vine în sat cu pensiile. Femeia are 65 de ani, dar nu a fost salariată nici măcar o zi. Ar avea dreptul la pensie de urmaș, însă nu are cine să o ajute cu actele, mai ales că a prăpădit unele documentele necesare la dosar. Bărbatul i-a murit acum 15 ani, iar la momentul respectiv a pierdut, cumva, cartea de muncă a omului. Iar asta a costat-o scump. Dar trage speranță că lucrurile nu vor rămâne așa. De la un an la altul, puterile-i slăbesc, iar traiul greu își pune amprenta.
În cele câteva minute în care am stat de vorbă cu Maria Vasile, în fața halei de la Orion, am simțit frigul până-n măduva oaselor. Bătrâna a rămas să-și vândă urzicile sub cerul liber, fără să crâcnească.
Geanina NICORESCU