O tânără din Târgu Neamţ, în vârstă de 19 ani, a căzut victimă unor brute care au luat-o cu forţa din faţa casei şi au dus-o pe un câmp, unde şi-au bătut joc de ea. Fapta a fost comisă la sfârşitul săptămânii trecute. Pe la ora 22.30, în seara de 24 aprilie,fata a fost abordată de doi amici în faţa casei ei, iar când aceştia au devenit prea obraznici, tânăra a vrut să plece. Cei doi s-au enervat şi pur şi simplu au luat-o pe sus, au băgat-o în maşină şi duşi au fost. Au oprit pe un câmp din apropiere, unde au viola-o. Sigur că nu au scăpat basma curată, pentru că a doua zi tânăra i-a reclamat la Poliţie. Cei doi indivizi, cu vârste de 22 şi 20 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în data de 25 aprilie Judecâtoria Târgu Neamţ a dispus arestarea acestora pentru 30 de zile.
Geanina NICORESCU