Tânăra violată a fost trimisă în judecată

hoata

Mihaela Loredana Sechel, fata de 19 ani din comuna Văleni, Neamţ, violată de patru bărbaţi pentru că a furat banii dintr-un bar din Roman, a fost trimisă în judecată. Tânăra este acuzată că în perioada decembrie 2013 – aprilie 2014 a comis 10 furturi, majoritatea din baruri şi restaurante. De altfel, în rechizitoriul Parchetului Piatra Neamţ se arată că prima faptă a fetei a fost în decembrie 2012, când a furat din casa unei prietene 2.500 de lei. Este prima reclamaţie înregistrată, iar de atunci până în decembrie anul trecut nu a mai comis nici o faptă. Pe 8 decembrie a furat dintr-un bar 3.500 de lei, apoi a intrat în şcoala numărul 5 din Piatra Neamţ şi a furat 200 de lei, apoi în şcoala “Daniela Cuciuc” a intrat şi a furat un portmoneu, pentru a da doar câteva exemple.

Potrivit procurorilor care au probat faptele, tânăra opera mai ales în baruri, unde aştepta momentul de neatenţie al barmanului şi fura din casa de marcat câţi bani găsea. Aşa a sustras 1.270 de lei dintr-o casă de pariuri din Piatra Neamţ, apoi pe 12 februarie 3.300 de lei dintr-un bar din Mărăţei, însă pe 25 februarie a fost prinsă când a băgat mâna într-un seif dintr-un bar, dar a reuşit să fugă. A mai furat din spital, apoi a determinat o copilă de 9 ani să-I dea telefonul mobil. În noaptea de 7 spre 8 martie Mihaela Sechel a intrat, ca de obicei, într-un bar, din Roman de această dată şi într-un moment când bărmăniţa nu era atentă, a băgat mâna în sertarul barului şi a furat de acolo 200 de lei. A fost prinsă imediat, iar fiul patronului şi alţi trei amici au pedepsit-o pe hoaţă, violând-o şi abandonând-o apoi pe un câmp, lângă localitatea de baştină. Trei dintre violatori au fost prinşi şi arestaţi la finele lunii aprilie, iar în luna mai a fost prins şi al patrulea violator, care se ascundea la un parc de distracţii, în Oneşti.

Tânăra a fost la rândul ei arestată şi inculpată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ. Părţile vătămate solicită recuperarea pagubelor, urmând ca la primul termen, după cele două luni de fază preliminară, să se prezinte fiecare la instanţă şi să spună exact ce pretenţii băneşti are.

Cristina IORDACHE