Tânără din Bârgăuani, prinsă cu ţigări de contrabandă la Piatra Neamţ

Joi, 14 iulie, la ora 16,30, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a depistat într-o piață situată pe raza municipiului pe o femeie de 29 ani, din comuna Bîrgăuani, care avea lângă o tarabă 81 pachete cu țigarete de diferite mărci, netimbrate. ,,Țigaretele au fost ridicate, iar suspecta este cercetată pentru contrabandă, infracțiune prevăzută în codul vamal”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Anchetatorii urmează să stabilească exact de unde avea femeia ţigările.