Tânăr beat la volan, accident cu trei persoane rănite, în Dumbrava Roșie

*În aceeași zi, un bărbat de 35 de ani a fost depistat de polițiști și dus la Penitenciarul Bacău pentru a executa pedeapsa rămasă definitivă de 1 an, 5 luni și 10 zile de închisoare pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului * În plus, șoferul găsit vinovat trebuie să plătească o amendă penală de 1.466 lei

Un accident de circulație soldat cu trei persoane rănite și produs joi seară, 9 februarie, în localitatea Dumbrava Roșie, l-a avut ca autor pe un tânăr aflat sub influența băuturilor alcoolice. „Din primele cercetări se pare că, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Săvinești conducea un autoturism pe DN 15, din direcția Bacău – Piatra Neamț, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autoturismul ce-l preceda, cu care a intrat în coliziune. Din impact a rezultat rănirea celuilalt conducător auto, un bărbat de 38 de ani, din Dumbrava Roșie și a doi pasageri aflați în autoturismul condus de tânărul de 23 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru tânăr și negativ pentru bărbat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului“, precizează Inspectoratul de Poliție al județului Neamț, într-un comunicat de presă.

Dus la pușcărie pentru o vină asemănătoare

Ironia sorții face ca în aceeași zi de joi să fie depistat, reținut și dus la Penitenciarul Bacău un alt nemțean care a fost condamnat doar pentru conducerea sub influența alcoolului, nu și pentru vătămare corporală din culpă. „În ziua de 09.02.2017 polițiștii Postului de Poliție Borca au depistat un bărbat de 35 de ani, din localitate, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 1 an, 5 luni și 10 zile și la plata unei amenzi penale de 1.466 lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului“, mai menționează sursa citată.

Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!

Polițiștii reamintesc faptul că influența băuturilor alcoolice se face resimțită prin reducerea vitezei de reacție și a preciziei mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a șoferilor. „Legea pedepsește aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentrația de alcool în sânge depășește limita legală! De asemenea, le recomandăm celor aflați la volan să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, să păstreze o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față și să sporească atenția atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Poliția Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancționată!“, avertizează IPJ Neamț. (Z.C.)