Tâlhărit în stația de autobuz

Un bărbat de 41 de ani, din Mureș, a fost tâlhărit de un tânăr din Borca, în timp ce aștepta în stația de autobuz din centrul comunei.

Localnicul a pus ochii pe ulucele străinului și, fără să stea pe gânduri, l-a atacat și i-a furat cele 11 uluce din tablă zincată. După ce a scăpat de agresor, omul a sunat la 112. „În ziua de 21 mai, în jurul orei 20:30, Postul de Poliție Borca a fost sesizat prin SNUAU 112 de un bărbat de 41 ani, din județul Mureș, despre faptul că în timp ce se afla în stația de autobuz din centrul comunei Borca a fost amenințat cu acte de violență și ulterior agresat fizic de un bărbat de 26 ani din comună, iar după comiterea agresiunii, suspectul i-a sustras un număr de 11 uluce confecționate din tablă zincată“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Polițiștii l-au identificat rapid pe suspect și, în urma cercetărilor, l-au prins și apoi l-au reținut pe baza de ordonanță de reținere pentru 24 ore. Ulucele, în valoare de 1.500 lei, au fost recuperate și restituite proprietarului.

Luni, 22 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a dispus împotriva suspectului măsura controlului judiciar pentru 60 zile. Tânărul este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tâlhărie. (C.I.)