* „Sunt extraordinar de periculoşi”, a declarat Liviu Bumbu
* „Părinţii trebuie decăzuţi din drepturi”, crede Cătălin Drăguşanu
Tâlharii minori, care terorizează de o bună bucată de vreme bătrânele din Piatra Neamţ, par să fie o problemă fără soluţie. Cel puţin în condiţiile actuale, când reînfiinţarea centrelor de reeducare este doar în fază de proiect şi nici măcar parlamentarii nu ştiu dacă va fi posibilă, din motive de aliniere la legislaţia europeană. Puradeii s-au constituit într-o bandă care dă lovituri fără frică, pentru că nici unul din membri nu are 14 ani şi, prin urmare, nu răspunde penal. Orice bătrână, care iese pe stradă cu poşeta în mână sau cu o sacoşă de cumpărături, este o potenţială victimă. Şi situaţia este foarte serioasă, pentru că la începutul acestui an, o femeie de 80 de ani din Piatra Neamţ a fost atacată chiar în blocul în care locuia şi s-a rostogolit pe scări. Dacă venea cu capul de colţul unei trepte şi murea, oare cine răspundea? Pentru că aceşti copii – ocoliţi de legea penală – nu au limite şi, cel puţin în momentul de faţă, nu par a avea alt viitor decât infractori de carieră. Deci, ce-i de făcut şi, mai ales, cine trebuie să facă?
„Ne confruntăm cu această problemă, pentru că legea nu permite arestarea minorului de până la 14 ani, şi n u s-a găsit nici o soluţie”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Dacă am avea centre de reeducare, am putea să-i scoatem din spaţiul public şi deja ar fi un câştig. Aşa, munca noastră e în zadar. Îi prindem în fiecare zi şi tot în fiecare zi trebuie să-i eliberăm pentru că nu avem nici o posibilitate legală de alua vreo măsură împotriva lor. Am luat legătura cu colegii noştri de la Bacău şi de la Constanţa, care s-au confruntat cu probleme similare, şi încercăm să facem demersuri pentru modificarea legii. Altceva nu văd ce s-ar putea face, pentru că nu am obţinut eficienţă cu nici una din măsurile pe care le-am luat. Părinţii, cei care răspund pentru faptele copiilor lor minori, au fost amendaţi – pentru că atât permite legea – dar evident că nu au plătit amenzile, iar decăderea din drepturile părinteşti nu s-a putut face pentru că specialiştii care au făcut anchetele sociale au stabilit că familiile respective au condiţiile necesare pentru a-şi creşte copiii şi internarea lor în centre de plasament nu ar fi benefică”.
* „Aşa ceva nu poate rămâne fără intervenţie”
Parlamentarii de Neamţ, cei care pot propune modificarea legislaţiei, nu cunosc fenomenul. Exceptându-l pe Liviu Bumbu, care a asistat întâmplător la o „manifestare” publică a găştii: „Am văzut nişte copii din ţştia cum aruncau cu bulgări de zăpadă în bătrâni şi am intervenit. Au renunţat la a ataca bătrânii, au fugit mai încolo şi au început să arunce în mine. Cred că vorbim despre aceiaşi minori care comit tâlhării, pentru că nu s-au jenat absolut deloc şi mie mi s-au părut extraordinar de periculoşi. Dacă au ajuns să sară la oameni pe stradă, trebuie făcut ceva urgent. Voi da problema, ca temă, celor din corpul tehnic pentru că, din câte ştiu eu, centrele de reeducare s-au redus în toată Europa, iar legislaţia europeană nu permite privarea de libertate. În opinia mea, primii care sunt vinovaţi sunt părinţii acestor copii”.
Deputatul Ioan Munteanu nu ştia nici el de grupul care are „liber” la infracţiuni pe motiv de vârstă, dar imediat a acceptat să se implice în găsirea unei soluţii: „Trebuie să discut cu cei de la consiliul legislativ şi să văd ce pot face, dar sunt de acord, fără rezerve, să particip la rezolvarea acestei probleme”.
„Este clar că aşa ceva nu poate rămâne fără intervenţie”, a punctat şi deputatul Cătălin Drăguşanu. „Şi discutăm de mai multe paliere pe care se poate interveni. În primul rând despre şcolile de corecţie, care trebuie reînfiinţate la nivel de judeţe. Aceşti copii trebuie îndrumaţi pe calea dreaptă şi, dacă părinţii lor nu sunt capabili, atunci să fie decăzuţi din drepturi şi să se ocupe nişte specialişti cu educarea lor. Eu cred că societatea, în ansamblu, este vinovată că tolerează astfel de lucruri. De exemplu, în zona Kaufland sunt nişte persoane, care sprijină pereţii magazinelor, fac mizerie şi gălăgie. Am sesizat Poliţia locală şi mi s-a spus că nu este cazul să se intervină pentru că nu s-a întâmplat nimic. Asta facem cu toţii. Aşteptăm să se întâmple ceva. Eu chiar am să fac o interpelare către MAI să ceară datele de la Neamţ şi să ni să spună în ce fel este monitorizat acest fenomen. Nu doar potenţialele victime sunt în pericol, ci şi copiii care atacă lumea pe stradă, pentru că un om atacat poate reacţiona violent, iar unui copil poţi să-i faci rău uşor. În altă ordine de idei, eu cred că oricărui copil îi este mai bine în familie decât într-un centru de plasament, dar anchetele sociale trebuie să ia în calcul şi viitorul. Nu e mai bine să ţii sub control un minor care a pornit cu stângul şi să-l trimiţi la şcoală decât să-l laşi în „grija” un or părinţi cărora nu le pasă de el? Avem instituţii care pot rezolva această problemă ferm şi eficient. Totul e să vrem. Iar eu chiar vreau”.
Cristina MIRCEA
multe cazuri nu sant reclamate ca tot degeaba ,nu se face nimic
Este bine că s-au hotărât parlamentarii să se implice. Intr-adevăr, este cazul să se facă ceva. Ca în SUA.
Dar de penalul de Farcasanu si dosarele lui de ce nu mai ziceti nimic. Ca si el se vroia parlamentar, nu?