Tâlhării marca Orlando la Roman

talhariDouă femei în vârstă, din Roman, au fost joi victimele unor tâlhari minori, dar periculoşi, care acţionează după modelul Orlando. Femeile, una în vârstă de 62 de ani şi cealaltă de 81 de ani, s-au trezit că sunt atacate de trei mucoşi care le-au smuls lanţurile de aur de la gât. Imediat au sunat la 112 şi în scurt timp în zonă au ajuns poliţiştii. „În ziua de 17.07.2014, în jurul orelor 13.30, un echipaj mixt format din polițiști din cadrul Poliţiei municipale Roman și jandarmi a depistat, imediat după săvârșirea faptei, trei minori cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, asupra cărora au fost găsite bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. În urma cercetărilor s-a stabilit că unul dintre cei trei minori ar mai fi comis o tâlhărie în ziua de 19 iunie 2014, când a smuls telefonul mobil din mâna unei persoane, precum şi alte două fapte de furt din ziua de 19 iunie şi 6 iulie. “În cauză minorii sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie și furt, iar părinții minorilor sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu”, a mai spus ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Problema este că infractorii sunt minori şi deocamdată legea nu permite decât sancţionarea părinţilor, cu amenzi în primă fază, pe care oricum nu le achită, iar în cazul în care sunt cercetaţi şi eventual încarceraţi, copiii lor ajung tot în grija comunităţii.

Cristina IORDACHE