I-a tăiat gâtul cu sticla

salvareUn tânăr de 21 de ani a ajuns, marți dimineață, 28 iunie, de la „bal“ la spital, după ce amicul de pahar, un bărbat de 44 de ani, i-a tăiat gâtul cu sticla.

Amândoi erau la un vecin acasă, în comuna Țibucani, împreună cu care au băut toată noaptea. Spre dimineață, s-a iscat scandalul și rapid oaspeții s-au încăierat. Conflictul a degenerat în momentul când cel mai în vârstă a spart o sticlă (goală) și cu un ciob i-a tăiat gâtul celui mai tânăr. Când a văzut sângele țâșnind, gazda a sunat la 112.

Un echipaj de poliție și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Neamț a ajuns la locul solicitării, la ora 4. Salvarea a preluat victima, pe care a transportat-o la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț, cu plagă tăiată cu sticla latero-mandibular și hemoragie masivă. Medicii de la spital l-au supus imediat unei intervenții și i-au salvat viața.

Polițiștii au efectuat primele cercetări la locul scandalului și a deschis în cauză un dosar de lovire. „Suspectul în acest conflict spontan produs pe fondul consumului de alcool este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În funcție de constatările medico-legale privind leziunile suferite și numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul victimei, se va stabili exact încadrarea juridică a faptei“, a precizat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.