Tăiat în două în maşina pe care abia o cumpărase

accident tg nt 4

Accident înfiorător la Târgu Neamţ

* Tânărul avea permis de 6 luni şi a intrat într-o balustradă care a trecut prin autoturism

Un tânăr de 18 ani din Păstrăveni şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident, petrecut cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii de 15 spre 16 ianuarie, pe strada Mihai Eminescu din Târgu Neamţ. Cătălin Pasan îşi cumpărase maşina – Mercedes, clasa A, de culoare vişinie – cu câteva ore înainte de impactul care avea să-i aducă sfârşitul. Bucuros, şi-a invitat trei prieteni la plimbare. Numai că neatenţia şi lipsa de experienţă la volan au făcut ca prima plimbare cu maşina abia cumpărată să fie şi ultima. Pe podul de peste Ozana, tânărul a pierdut controlul direcţiei, a ratat o curbă uşoară şi a intrat direct în balustrada metalică dintre cele două sensuri de mers. Balustrada s-a rupt, a pătruns în autoturism prin dreptul şoferului şi a ieşit printre cei doi ocupanţi ai banchetei din spate. Cătălin Pasan n-a avut nici o şansă. Bucata de metal i-a amputat un picior, i l-a rupt pe celălalt şi i-a secţionat peretele abdominal. Marian G. (17 ani) din Timişeşti, care se afla pe scaunul din dreapta faţă, a suferit policontuzii şi traumatisme la ambele picioare, iar Andrei C. şi Narcis P., ambii în vârstă de 17 ani, care se aflau pe bancheta din spate, au scăpat nevătămaţi.

La locul accidentului s-au dus echipajele de intervenţie de la descarcerare, poliţie şi ambulanţă. Răniţii au fost transportaţi la spital, unde medicii au declarat decesul conducătorului auto, sfârtecat de bucata de balustradă.

“Este genul de accident aparent inexplicabil”, a declarat comisarul şef Cezar Asandei, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Neamţ. “Şoferul nu circula cu viteză excesivă, nici unul dintre ocupanţii autoturismului nu era băut, numai neatenţia şi lipsa de experienţă au fost de vină”.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză, pe numele conducătorului auto, şi fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Conform procedurilor, pentru că şoferul care a provocat accidentul şi-a pierdut viaţa, soluţia din dosar este de neîncepere a urmăririi penale, dar cercetările trebuie să stabilească exact cauzele şi dinamica impactului.

Cristina MIRCEA