Revista “Apostolul” la dublă aniversare
În această lună se implinesc 15 ani de când s-a reluat apariţia revistei “Apostolul”, serie nouă. Prilej cu care Sindicatul ...
În această lună se implinesc 15 ani de când s-a reluat apariţia revistei “Apostolul”, serie nouă. Prilej cu care Sindicatul ...
Revista editată de Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu” în colaborare cu Asociația Culturală ”Conta” a ajuns la numărul 14. Un număr ...
O revistă vie, densă, interesantă şi din ce în ce mai consistentă, revista editată de Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare ...
Revista editată de Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu” a ajuns la numărul 13. Un număr special al revistei “Conta”, de 300 ...
* Doritorii găsesc nu doar publicaţii locale şi centrale, ci şi reviste de specialitate Nemţenii care au pierdut o ediţie ...
Remarcabila apariţie a revistei "Zboruri", aparţinând Şcolii gimnaziale Borleşti, a fost premiată cu locul I la concursul judeţean de creaţii ...
Am citit cu interes şi acest nou număr al revistei dascălilor nemţeni, condusă de un consiliu de redacţie şi coordonată ...
La sfârşit de aprilie, acum şapte ani, avea să plece dintre noi cel care a fost iniţiatorul şi mentorul Fundaţiei ...
Revista Fundaţiei “Iustin Pârvu” de la Mănăstirea Petru Vodă reia şi în acest număr (februarie 2013) subiectele grave abordate de ...
Centru de cultură şi arte “Carmen Saeculare” a scos primul număr al unei reviste proprii, “Tezaur nemţean”, publicaţie ce se ...
Cei mai mici elevi ai Şcolii nr.2 Piatra Neamţ au luat iniţiativa realizării unei publicaţii proprii intitulate, cum altfel decât ...
Cine a spus că omul sfinţeşte locul a rostit un mare adevăr. Dar, de cele mai multe ori, acest adevăr ...
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt