Premiile Festivalului – concurs „Florile Ceahlăului”, ediţia a XXVII-a
Trofeul festivalului a fost câştigat de Alex Daniel Bulai, elev la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ Duminică a ...
Trofeul festivalului a fost câştigat de Alex Daniel Bulai, elev la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ Duminică a ...
Daria Ştefana Stoleru a câştigat premiul I la Festivalul Naţional de creaţie şi interpretare "Mărţişor" ediţia IV, susţinut la sfârşitul ...
Festivalul de Literatură pentru Copii „Ion Creangă” şi tradiţionalul eveniment „Mărțișoare la Bojdeucă” reunesc copii, cadre didactice şi scriitori În ...
Elevii nemţeni sunt invitaţi să participe, în perioada 14 – 17 mai, la Festivalul Naţional de Teatru Francofon „Franthousiasme”, ediţia ...
Vineri, 2 ianuarie, va avea loc, în Piaţa Adormirea Maicii Domnului din Târgu Neamţ, cea de-a treia ediţie a Festivalului ...
Ieri a avut loc cea de-a 46-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri „Steaua sus răsare”, manifestare organizată de ...
Începând cu ora 12.00, vor avea loc parada şi spectacolul celor 12 formaţii participante Astăzi, la ora 12.00, debutează cea ...
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează mâine, 19 decembrie, cea de-a 46-a ediţie a Festivalului de Datini ...
Marţi, 16 decembrie, la orele 14.00, va avea loc, la Galeria de Artă Modernă (Casa Căsătoriilor) din Bulevardul Republicii, cea ...
Duminică, 7 decembrie, a avut loc, la Teatrul Tineretului, Gala Laureaţilor Festivalului Internaţional pentru Copii şi Tineret „Cântec de Stea”, ...
Spectacol în aer liber, parada formaţiilor de datini şi obiceiuri plus numeroase surprize legate de sărbătorile de iarnă sunt "ingredientele" ...
Marele premiu a fost câştigat de baritonul Adiguzel Samuel-Alper, elev în clasa a XI-a la Liceul „Dinu Lipatti” din Bucureşti ...
*TT va fi prezent cu spectacolul O... ladă Mâine, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ participă la cea de-a XX-a ediție ...
În perioada 5 – 7 decembrie va avea loc, la Teatrul Tineretului, Festivalul de muzică pentru copii şi tineret „Cântec ...
*În spectacol, comedia de succes "O...ladă" Trupa Teatrului Tineretului participă laFestivalului Internaţional de Teatru “Eurothalia” Timişoara. Mâine, de la ora ...
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt