Tabere în străinătate

Tinerii cu vârste cuprinse între 7 și 20 de ani care doresc să experimenteze o școală britanică sau o școală în SUA, într-un sistem diferit de educație, pot participa la taberele educaționale internaționale.

Colegii prestigioase îi așteaptă cu porțile deschise pe doritori, cu programe complexe ce includ lecții interactive de limba engleză, franceză, germană, spaniolă, portugheză. Taberele Mirunette oferă excursii în parcuri de distracție precum Thorpe Park sau Alton Towers, vizite la Harry Potter Studios, Disneyland sau LegoLand.
Taberele educaționale în țările în care limbile engleză, spaniolă, germană, franceză sunt vorbite nativ reprezintă cea mai eficientă metodă pentru dezvoltarea competențelor de comunicare prin depășirea barierei de exprimare într-o limbă străină. Mai mult, taberele reprezintă un prilej extraordinar pentru vizitarea de locuri noi, cosmopolite și încărcate de istorie, și de a descoperi culturi diverse. În taberele Mirunette pot fi vizitate orașe precum New York, Miami, Londra, Dublin, Edinburgh, Berlin sau Barcelona.

Programul unei astfel de tabere educaționale internaționale include cursurile de limbă străină, (minim 3 ore/zi), cazarea, masa, activitățile recreative, excursiile și vizitarea obiectivelor turistice importante, transferul de la și la aeroport, asigurare de călătorie, supraveghere din partea personalului local, precum și însoțitor de grup din România vorbitor de limbă engleză. Pentru mai multe detalii, trebuie contactată echipa Mirunette International Education, pe site-ul propriu.

Geanina NICORESCU