Tabără națională de creație la Potoci

tabara pictura

Tabăra de creație organizată de Fundația C.M Imago la Potoci își deschide porțile luni, 15 iulie, de la ora 15, printr-o festivitate ce va avea loc la Clubul Cimentiștilor de la Bicaz.
Parte integrantă a proiectului “colecţia de azi – PORTRET”, proiect realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.), manifestarea se bucură de participarea unor artişti, critici de artă, istorici, personalităţi culturale din judeţele Neamţ, Bacău, Iaşi, Cluj-Napoca, Bistrița-Năsăud şi din municipiul Bucureşti.
Organizatorul principal – Fundația CM Imago – se bazează și pe sprijinul unor parteneri, dintre care menționăm Primăria Oraşului Bicaz, Primăria Comunei Vînători-Neamţ, “Contrast Art”, Biblioteca Judeţeană “G.T. Kirileanu”, Fundația “Vacanţe Muzicale” şi “Parking” S.A.
Proiectul “colecţia de azi – PORTRET” îşi propune şi o tabără la Vînători-Neamţ în luna septembrie şi organizarea de expoziţii cu lucrările artiştilor participanţi, la Bicaz, Piatra Neamţ, Bacău şi Bucureşti, după cum a precizat Elena Coșofreț, managerul acestui proiect.
D.V.