Tabăra Medievală pentru Copii, ediția a X-a

Ultimele trei serii ale Taberei Medievale pentru Copii de la Brașov, ediția a X-a, își așteaptă participanții. Evenimentul, organizat de Asociaţia Culturală Antiqva, ofertă celor mici oportunitatea de a evada din aglomerația urbană, pășind în lumea de poveste a cavalerilor medievali.
Organizată în mod tradițional în zona Culoarului Rucăr – Bran, tabăra este deschisă copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, în serii a câte 35 – 40 de copii fiecare. Vara aceasta se mai fac înscrieri în următoarele perioade: 12 – 18 august, 19 – 25 august și 26 august – 1 septembrie.
Tabăra se desfășoară în satul Șirnea (comuna Fundata, Brașov), localitate atestată documentar încă din anul 1729.
„Dorim să oferim copiilor încă o vacanţă de neuitat, iar pentru aceasta ne vom întoarce în spaţiul încărcat de istorie al Țării Bârsei și al Țării Muscelului. Ne vom apropia de spiritul şi cunoaşterea Evului Mediu prin intermediul atelierelor, povestirilor, jocurilor interactive şi ne vom relaxa făcând drumeţii prin minunatele împrejurimi ale taberei”, spun organizatorii.
Copiii vor fi antrenați în mai multe ateliere inspirate din lumea medievală: vor deprinde arta şi codul de onoare al cavalerilor medievali, în cadrul atelierelor de tir cu arcul şi spadă medievală; vor fi introduşi în lumea simbolisticii medievale prin intermediul atelierului de pictură şi heraldică medievală; îşi vor cultiva talentul artistic și vor deveni mai creativi și mai spontani în cadrul atelierului de improvizaţie şi teatru medieval. De asemenea, copiii vor explora meşteşugurile medievale în cadrul atelierului de realizare manuală a hârtiei, utilizând tehnici vechi de cinci secole pentru a prelucra celuloza prin reciclarea hârtiei.
Nu în ultimul rând, micii meşteri vor realiza propriile lor scuturi cu însemne heraldice, pe care le vor lua acasă ca amintire. După-amiezele vor fi rezervate drumeţiilor în împrejurimile pitoreşti ale taberei, iar la lăsarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. Programul taberei va cuprinde şi două vizite la Cetatea Râșnov şi la Castelul Bran.
Ultima seară a taberei va fi una festivă, în cadrul căreia copiii vor fi învestiţi cavaleri sau vor primi titlul de domniţă.
Mai multe detalii despre programul taberei pot fi obţinute accesând pagina http://tabara-medievala.ro.
Irina NASTASIU