Sute de pachete de țigări de contrabandă confiscate de polițiști

20/10/2016

tigariMarți, 18 octombrie 2016, în piața de pe strada Baltagului, din Piatra Neamț, a avut loc o acțiune a polițiștilor nemțeni împotriva contrabandei de tutun.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu lucrători ai Jandarmeriei Neamț și cu reprezentanții Direcției Regionale Vamale Iași au răscolit piața și au depistat trei persoane care dețineau ilegal produse din tutun. „La standurile deținute de trei femei, cu vârste cuprinse între 33 și 66 de ani, au fost identificate 347 de pachete de țigări (6.940 de țigarete) având aplicate timbre de proveniență Republica Moldova, Ucraina sau fără timbru de proveniență. Cele 6.940 de țigarete au fost ridicate în vederea confiscării“, a declarat inspectorul lena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prevăzută și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006. (C.I.)