Sute de colegi, rude şi prieteni l-au însoţit pe poliţist pe ultimul drum / Sirene de adio pentru ofiţerul Chelaru

funeralii10

*După slujba religioasă, sicriul a fost depus la sediul Poliţiei, pentru un ultim omagiu *Sirenele maşinilor de poliţie au răsunat preţ de câteva minute *Sicriul a fost coborât în groapă pe acordurile marşului funebru şi a trei salve trase de jandarmi

Funeraliile comisarului şef Gheorghe Chelaru, şeful Secţiei de Poliţie Borleşti, au adus la căpătâiul lui sute de colegi, rude, cunoştinţe, vecini şi prieteni pentru un ultim rămas bun. Caracterul şi profesionalismul celui care a murit, joi, la numai 51 de ani, din cauza unor afecţiuni cardiace, au făcut ca în decursul celor 26 de ani de activitate ofiţerul să fie apreciat şi iubit de şefii şi colegii lui tocmai pentru că punea mai presus de orice valorile umane. Loialitatea, cinstea, onoarea, unitatea au fost principiile după care a trăit şi a slujit comunitatea, calităţile care l-au propulsat în carieră. Dovadă prezenţa la funeraliile de ieri a multor ofiţeri pensionaţi, a unor foşti şefi de inspectorat, actuali colegi de la toate compartimentele inspectoratului, a multor colegi din ţară care au ţinut să-şi ia un ultim rămas bun.

Familia lui şi familia soţiei sale, Dana, au venit, deasemenea, din toate toate colţurile ţării. A lipsit fetiţa soţilor Chelaru, pentru care familia a decis că e mai bine să nu fie adusă la înmormântarea tatălui ei, pe care-l iubeşte cât tot sufleţelul ei de copil de trei anişori, mai vast decît cerul care ieri a scăldat cu soare trista festivitate. Chiar şi cea mai vârstnică dintre rude, o mătuşă în vârstă de 90 de ani, a dorit să fie prezentă la înmormântare, să poată să-l mai vadă o dată pe nepotul ei iubit şi să-l bocească la groapă.

Cei apropiaţi, printre care naşii de cununie ai soţilor Chelaru, sora Danei şi familia procurorului Stelian Olteanu, s-au ocupat îndeaproape de pregătirile de înmormântare, sprijiniţi de mulţi dintre colegii poliţişti şi de sindicat. Peste o sută de coroane au fost aduse din partea rudelor, a conducerii IPJ Neamţ, a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – al cărui lider judeţean a fost ofiţerul Gheorghe Chelaru, din partea Corpului Naţional al Poliţiştilor, precum şi din partea rudelor, a prietenilor.

Slujba a fost oficiată la biserica parohială de la 1 Mai, de către un sobor de 12 preoţi, printre care şi duhovnicul lui Gheorghe Chelaru, stareţul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” de la Bodeşti. Două ore a ţinut ceremonia religioasă, apoi convoiul funerar s-a îndreptat spre sediul IPJ Neamţ. Un ultim omagiu, în sunetul sirenelor maşinilor de poliţie, după care cortegiul a ajuns la Cimitirul Eternitatea. Sicriul a fost coborât în groapă pe acordurile marşului funebru interpretat la trompetă şi în răsunetul celor trei salve trase de jandarmi.

Cristina IORDACHE