Surpriză la Ion Creangă

poza i creanga1Voinţa Ion Creangă – Petrotub Roman 3 – 1 (1 – 1). Au marcat Burlacu 44’, Tulbure 82’, Boboc 89’/Harbuzaru 35’

Voinţa Ion Creangă a reuşit una dintre surprizele fazei a doua din Cupa României, după ce a reuşit să elimine pe Petrotub Roman, formaţie din  liga a treia. Divizionara D s-a impus cu 3 – 1, după un joc în care oaspeţii au deschis scorul în minutul 35 prin Harbuzaru. Formaţia lui Gheorghe Leonte a egalat până la pauză prin Burlacu, portarul de rezervă al celor de la Voinţa, folosit în atac în acest meci din lipsă de jucători. Petrotub a controlat partida şi în repriza a doua, însă gazdele au marcat de două ori pe final, pe contraatac, prin Tulbure şi Boboc şi au stabilit rezultatul final, 3 – 1. Voinţa reuşeşte astfel să realizeze cea mai bună performanţă din Cupa României, după ce a reuşit să elimine două divizionare C, Ceahlăul 2 şi Petrotub Roman. „A fost un joc bun, pe viaţă şi pe  moarte din partea noastră şi ne bucurăm foarte mult de această calificare. E o mare realizare pentru noi accederea în faza a treia a cupei”, a spus antrenorul gazdelor, Gheorghe Leonte, cel care a utilizat următoarea formulă de echipă: Coşa, Tulpan, Ghidarcea, Fomin, Capraru, B. Catargiu, D. Catargiu, Câmpan, Tulbure, Boboc şi Burlacu. În partea a doua au mai intrat Bălăiţă, Lefter şi Duma. De partea cealaltă, tehnicianul romaşcan, Vali Avădanei, era supărat la final de eşec şi de ratarea calificării. „Astăzi nu ne-a ieşit jocul, adversarul a avut o determinare mai mare, care s-a văzut la final, în timp ce la noi nu s-a simţit acea determinare. Ne-am fi dorit să mergem mai departe, dar asta e, sperăm să învăţăm din aceste greşeli”, a spus principalul romaşcan. Petrotub a abordat meciul de la Ion Creangă cu următoarea formulă de echipă: Ciuclea, Vlaicu, Gafiţa, Carnariu, Stahie, Petrila, Pătraşcu, Ţapu, Popa, Harbuzaru şi Talpalariu. După pauză au mai intrat Lupuşoru, Rotariu şi Alexandru. După meciul de miercuri seară de la Ion Creangă, jucătorii de la Petrotub au plecat la Agapia, unde ieri au început un stagiu centralizat de 10 zile. Pregătirea fizică va fi în localitate, iar cea tehnico-tactică, pe terenul clubului Cetatea din Tg. Neamţ.