*În faţa şcolii unde Elena Irimia şi Monica Franţugu au fost spulberate au apărut o trecere de pietoni şi indicatoare rutiere
chapeau
Ieri, vopseaua de pe marcajul trecerii de pietoni din faţa Şcolii generale Bodeştii de Jos a fost refăcută. Ploile şi frigul din ultimele zile au deteriorat stratul iniţial, spun localnicii. Zebra amplasată exact în dreptul porţii şcolii parcă râdea ieri în soare, iradiind lumina ce se împrăştia ca un voal peste tragedia de acum o lună. Două eleve de clasa a VIII-a, învoite de profesoara de fizică în ciuda regulilor, au fost luate în plin de o maşină ce venea în viteză şi izbite una în dreapta, în gardul şcolii, cealaltă în stânga, la peste douăzeci de metri, în alt gard. Monica Franţugu a murit pe loc. Altarul de fotografii, cruci şi lumânări rămâne să marcheze o viaţă spulberată. Elena Irimia a stat o lună în spitale, la Iaşi, a trecut prin operaţii care au durat şi 20 de ore, dar este în viaţă şi de două zile s-a întors acasă.
*Indicatoarele rutiere au fost amplasate
Porţiunea de aproximativ 50 de metri de şosea dreaptă din faţa şcolii este acum împânzită de indicatoare rutiere, pe ambele sensuri: şoferii sunt avertizaţi şi obligaţi să reducă viteza la 30 km/h pentru că urmează o trecere de pietoni. Pe dreapta, este mai întâi grădiniţa. Câţiva copii se joacă în curte sub supravegherea doamnei educatoare. Apoi, o maşină iese din curte şi virează stânga, iar porţile mari rămân deschise. Copiii se joacă mai departe, bucuroşi că pot zburda sub razele calde de soare.
Localnicii nu-şi amintesc când au mai fost pe-acolo indicatoare. De la o casă de vizavi de şcoală iese nea Gheorghe şi se uită în lungul drumului. Aşteaptă angajaţii de la Apă. Are doi băieţi într-a VII-a, la clasa doamnei director Niculina Puşcalău şi unul într-a doua. Zilnic iese la ora 12 după cel mic, apoi stă cu grijă două ore până ies cei mari. “Azi o fost o maşină mare şi au vopsit trecerea. Au montat indicatoarele, nu mai ştiu când, în zilele alea când o plouat tare şi o fost frig. Dar tot stăm cu grijă, că merg maşinile cu viteză”, spune nea Gheorghe, care admite căă oricum e mai bine cu decât fără indicatoare.
*Accesul lateral e aproape gata
Mergem mai departe, iar când trecem prin faţa şcolii vedem că porţile pe unde Monica şi Elena au ieşit în acea zi de joi sunt acum închise. Întoarcem înainte de pod şi intrăm în vorbă cu vecina din spatele şcolii. Roxana, care are copilul la grădiniţă, ne arată că se lucrează la ieşirea laterală a şcolii, în uliţă. “Conducerea şcolii şi cu primarul vor să facă pe aici accesul elevilor în şi din şcoală, dar acolo, vedeţi, copiii trebuie să treacă pe lângă WC-ul ăla cam nesigur… Într-un fel, e bine că nu se va mai folosi poarta din faţă, acolo şoseaua e circulată, maşinile merg cu viteză. Aici e mai ferit, poate va fi mai sigur”, spune femeia, încrezătoare totuşi în eforturile autorităţilor de a preveni o altă tragedie. S-a decis, atunci, să se opteze pentru această variantă de intrare şi ieşire prin spatele şcolii, acolo unde pare a fi o staţie de autobus şi unde opreşte microbuzul şcolii.
*Porţile mari deschise temporar
Pe partea cealaltă, în curbă, pe dreapta, este casa lui tanti Olguţa. Femeia prăşeşte grădina, o bucată de pământ la stradă, vizavi de şcoală. Gardul ei a devenit altar pentru Monica. Printre gard ne spune din ce-şi mai aminteşte: “Numai eu tot spun de doi ani la primărie să se pună indicatoare aici, că sunt multe accidente. Dar nimeni n-o murit, până la fata asta! Adevărul este că şi merg cu viteză, mai ales dubele alea mari. Acu, au pus indicatoarele astea, cam acu de curând, nu mai ştiu dacă o mai fost. Da’, o trebuit asemenea nenorocire….”.
Nici un elev nu iese, nici un elev nu intră pe porţile şcolii. Maşini mai mari, mai mici, trec în sus şi în jos pe stradă, necontenit. La unele, roţile aruncă pietrişul şi stârnesc praful, semn că viteza e cu mult mai mare de 30. Nici gând să încentinească. Uneori, căruţe, biciclişti, oameni cu coasa în spate. Toţi trec şi îşi fac cruce când ajung în dreptul altarului Monicăi.
La un moment dat, o maşină opreşte în faţa accesului auto şi o mămică merge şi îşi ia copilul de la grădiniţă. Câteva minute mai târziu, autobuzul opreşte în dreptul şcolii şi o femeie coboară şi intră repede în curte, pe unde este accesul auto. La câteva minute, porţile se închid. Probabil vestea că nişte reporteri sunt prin zonă a ajuns şi la cancelarie. Facem câteva fotografii, timp în care trece şi pauza mare, apoi mergem mai departe
*Operaţii numeroase, pentru refacerea braţului
Casa Elenei Irimia este la circa un kilometru de şcoală. Strigăm şi într-un târziu apare o femeie în uşă. Este mama Elenei, după cum vorbeşte asemănarea cu fiica ei. Femeia nu părea dornică să vorbească cu noi, dar până la urmă se decide, şi pentru a spulbera speculaţiile care au tot fost vehiculate, dar şi pentru a mulţumi celor care au fost alături de familie în tot acest timp. Elena e acasă de marţi, dar nu ştie mai nimic. Părinţii, prietenii, au încercat să o protejeze, pentru că Monica era cea mai bună prietenă a ei. Dar, acum, va trebui să i se spună adevărul. Cu încetul, însă. E un copil, profund marcat de această tragedie care a doborât-o într-o fracţiune de secundă atât de scurtă, de parcă timpul s-a jucat cu mintea fetei. Imediat după accident, Elena a fost în comă vreo patru zile, ne povesteşte mama ei. De la spital, fata a fost dusă cu elicopterul la Iaşi, la “Sfântul Spiridon”, iar ulterior la Spitalul de copii. Din vorbă-n vorbă, femeia acceptă până la urmă să ne lase s-o vedem pe Elena, dar să nu o obosim.
Parcurgem holul prin faţa camerei Elenei, un spaţiu plăcut, cu o bibliotecă mare în care cărţile sunt păzite de pluşuri. Imediat alături e camera în care fata stă în pat. În ochii ei se poate vedea o mare nedumerire, dar nu tristeţe. Îşi aminteşte că au insistat la doamna de fizică să le lase până la magazin. “Atunci, doamna a zis că ne învoieşte şi ne-a zis să-i luăm şi ei ceva”, povesteşte Elena. Pe faţă, la tâmpla stângă şi în jos pe obraz se văd urmele accidentului, mandibula trebuind să fie refăcută. Mâna stângă e plină încă de pansamente, de feşe, şi este susţinută. Se văd cicatricile, tăieturile şi zgârieturile. La fel, mai jos, pe abdomen, roşu şi plin de bubiţe. “E o alergie de la medicamente”, explică doamna Irimia. “Este foarte greu, a avut 5 sau 6 operaţii la mână, nici nu mai ştiu. Au fost şi intervenţii de refacerea vaselor de sânge, a muşchilor, a nervilor. Au durat şi 20 de ore, şi 10 ore, 5 ore… Patru zile a fost în comă, la început, n-a ştiut nimic. I-am spus că a fost adusă cu elicopterul, dar apoi se uita de la geamul spitalului, cum venea elicopterul, lăsa pacientul, apoi se ridica. Dar, ea spune că nu mai ştie”, spune mama fetei.
*”Nu am traversat strada”
După această pauză, Elena reia: “Am ieşit pe poarta şcolii şi am mers pe partea dreaptă. Nu am traversat, pentru că magazinul e pe dreapta. Şi…nu mai ştiu după câţi paşi…..nu mai ştiu….ce a fost…dar nu am traversat”. Aici, intervine din nou doamna Irimia, care îşi aminteşte că oamenii din zonă au spus că au văzut maşina venind cu viteză. “Nu le-a observat, s-a trezit cu fetele în faţă şi a pierdut controlul volanului, luându-le din plin. Şi el este foarte afectat, a amânat şi nunta…”, mai spune mama Elenei.
Lăsăm trecutul deoparte şi aflăm că Elena e o artistă în devenire. Înclinaţia spre umană şi artă poate îi va trasa drumul în viaţă. Acum, totul are altă semnificaţie pentru ea. Dar îi place foarte mult să deseneze. E pasiunea ei şi poate va fi alinarea ei. Picturile sunt la şcoală, altfel ne-ar fi arătat, acasă nu are nimic. “Le face, apoi le mai aruncă”, explică mama ei, zâmbind şi dându-ne de înţeles că e timpul să o lăsăm pe Elena să se odihnească. La ieşire, doamna Irimia ne spune că toţi colegii ei au anunţat că vor să vină s-o vadă, aşa că zilele următoare vor fi pline pentru fetiţa supravieţuitoare.
*Sancţiuni pentru profesoara de fizică
La plecare, vorbim prin telefon cu Ioan Macovei, primarul de Bodeşti, care ne spune că în curând va fi finalizat accesul lateral şi apoi se va preocupa şi de realizarea unui grup sanitar în incinta şcolii. La rândul ei, conducerea unităţii a luat decizia ca profesoara Anca Ştefănescu, cea care a permis elevelor să iasă din curtea şcolii, să fie sancţionată cu suspendarea pentru o perioadă de până la 3 ani a dreptului de a obţine grade, în present ea având definitivatul, după cum a precizat conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ.
C. IORDACHE
Buna ziua. Am fost eleva la aceasta scoala, si credeti-ma nici atunci portile nu erau deschise , acum serios . Nu v-ati saturat de atatea minciuni Ieri dimineata ati stat in jurul scolii de la ora 9 pana la 12 . Sincer nu cred ca mai e necesar sa rascoliti trecutul acum . Si nu cred ca doamna profesoara de fizica are in totalitate vina . Apropo nu ati vazut ce a declarat primarul ?Vedeti ce inseamna lipsa unor copii intr-o famile ? Acel om nu are suflet si nu stie ce e durerea. ” Sa mi pun pe aia de la judet in cap ? Copii mor oriunde , oamenii mor si pe strada ” Vi se pare normal din partea unu primar asa ceva ? Si credeti-ma nu o spun cu rautate , am citit ziarul si am vazut multe lucruri neadevarate. Si nu mai zic de ortografie. Eu cred ca ar trebui sa vorbit si cu primarul si sa comparati ce a spus atunci si ceea ce va spune acum , dupa o luna. Trebuia sa moara un inger ca sa se puna o trecere si cateva indicatoare , altfel trebuia sa traim in alta viata sa se intample asta.
Pe primar si pe ceilalti responsabili nu-i ia nimeni la rost?
Ei de ce nu sunt sanctionati?
De ce trebuie sa moara cineva ca ei sa-si faca datoria?
Asteptam raspunsuri de la autoritati, asta nu poate ramane asa!