Supermarket cu curte care cere super-igienizare / Poz(n)a zilei

pozna 

Fotografia din imagine vă prezintă curtea interioară din spatele unui complex commercial din Piatra Neamț. Mai concret, e vorba de curtea din spatele complexului Orion, ba, chiar mai precis (că Orionul e mare!…) din zona în care se află și supermarketul Profi.

Logica spune că marfa diversificată de pe rafturile retailerului trece prin această curte plină cu peturi, ambalaje și alte deșeuri. Până a intra pe ușa de aprovizionare (zona de tîmplărie pvc?), bananele, salamurile, iaurturile, pâinea, legumele sau fructele ”dau ochii” cu decorul deloc fericit din această curte interioară. Bineînțeles că reprezentanții acestui magazin vor spune că marfa vine în baxuri sau alminteri, dar sănătos, ambalată. Ok, dar pe principiul acesta, oare nu e nicio problemă dacă mărfurile alimentare sunt plimbate, înainte de a ajunge la raft, printr-un depozit de gunoi?

Că, să ierte gospodarii respectivei curți, cam așa arată terenul respectiv, imediat de după gard (vezi și foto-medalion) până la rampa de descărcare (de lângă ușa din pvc).

Cert este că respectivul decor prezintă un avantaj pentru agenții economici care folosesc acel teren: niciun părinte sănătos la cap nu ar lăsa un copil să se joace pe un astfel de teren, plin de bălți și de mizerii de tot felul. Așa că, măcar din acest punct de vedere, curtea neîngrădită nu poate fi tranzitată (în afară de mașinile cu marfă) decât de câinii vagabonzi.

Ca să nu fie discuții: mai avem câteva poze (și cu alte detalii) extrem de dezagreabile. Preferăm ca în locul lor, în curând, să publicăm altele, cu o curte asfaltată și curată, așa cum îi șade bine unui complex comercial din buricul cartierului cel mai mare din Piatra Neamț.

D. VINCA