„Suntem mai buni ca CFR”

ceah-cfr
„CFR cluj este o echipă valoroasă a campionatului, au jucători foarte buni dar, părerea mea, noi ca grup, la ora actuală, suntem mai puternici ca ei”, au fost primele cuvinte ale antrenorului Vasile Miriuţă, înainte de meciul de duminică, de la Piatra Neamţ, cu CFR Cluj, din etapa a 11-zecea a ligii întâi. Într-adevâr, rezultatele şi clasamentul îi dau dreptate tehnicianului pietrean, pentru că Ceahlăul este a şasea în ierarhia internă, cu 17 puncte, în timp ce formaţia lui Petre Grigoraş ocupă abia poziţia a noua, cu 13 puncte. Cu toate acestea, principalul pietrean conştientizează dificultatea întâlnirii de duminică, care va începe la ora 19. „Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu un adversar foarte bun, chiar dacă acum stau mai rău în clasament. Sunt o formaţie cu un management foarte bun, cu antrenor, Petre Grigoraş, pe care eu îl admir foarte mult. Dar, jucăm acasă, avem o dorinţă mare de a câştiga acest meci, vrem să rămânem neânvinşi pe teren propriu şi după disputa cu CFR şi vrem să îi facem bucuroşi pe fanii noştri”, a mai spus Vasile Miriuţă.
Achim este suspendat
Mijlocaşul Vlad Achim este singura absenţă din lotul Ceahlăului pentru meciul de duminică seară cu CFR Cluj. Jucătorul originar din Constanţa este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, dar tehnicienii pietreni se pot baza, după o perioadă destul de lungă, pe mijlocaşii Stana şi Lucas Garcia, care revin după accidentări mai vechi. De asemenea, tinerii Chitoşcă şi Popadiuc pot juca împotriva fostei campioane a Românie, după ce primul a avut o uşoară accidentare, iar Popadiuc a revenit de la naţionala sub 19 ani. Va reveni şi fundaşul Gabi Cânu, suspendat cu Dinamo, unul dintre stâlpii apărării pietrene. „Gabi Cânu este un exemplu pentru tinerii jucători din lot, cum se antrenează, cum joacă, e şeful apărării”, mai spune tehnicianul pietrean. Jucătorii pietreni s-au pregătit foarte bine în cele două săptămâni de pauză şi sunt gata pentru a obţine cel de-al cincilea succes în campionat.

Golubovic aşteptat la negocieri
Oficialii de la FC Ceahlăul doresc să îi prelungească contractul atacantului sârb, Bojan Golubovic, după evoluţiile foarte bune ale acestuia de când a venit la formaţia pietreană. Jucătorul sârb a fost golgheterul Ceahlăului în sezonul trecut şi conduce în acest clasament şi în actualul campionat, cu 6 goluri, fiind unul dintre cei mai prolifici jucători din liga întâi. „Lui Golubovic i se va face o ofertă de prelungire a contractului, săptămâna viitoare. Depinde şi de el, vrea să rămână sau să plece, noi vom face tot ce depinde de noi să îl oprim deoarece este un fotbalist de care avem mare nevoie, a demonstrat că îşi merită şi banderola de căpitan”, spune antrenorul pietrean.
Sărbătoarea clubului
Jucătorii de la FC Ceahlăul doresc un rezultat bun cu CFR Cluj pentru a sărbători, îmreună cu suporterii, împlinirea a 94 de ani de la înfiinţarea clubului din Piatra Neamţ, eveniment care va avea loc în ziua partidei de duminică.