Sunt mândru să fiu român, israelian, evreu și profesionsit (III)

23/03/2019

Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare

Nu pot să accept în totalitate mentalitatea care este în România legat de perfecțiune, de a face lucruri perfecte sau mediocre, nu pot să accept că vorbele și comunicările nu sunt directe, ci de multe ori dau în bârfă, nu pot să accept că oamenii încă nu înțeleg ce înseamnă calitatea vieții, a serviciului, cum petrecem timpul liber, cum ne apreciem pe noi înșine față de alții… Cu toate acestea, încerc să-mi spun mie că timpul va vindeca majoritatea problemelor și că diferența în mentalități nu este un impediment. Din contra, sunt foarte mândru să fiu roman. Nu pot uita că în ultima călătorie a mea, la o conferință în Israel, m-am întâlnit cu unul din cei mai mari profesori de psihologie. El m-a întrebat ce face eu acum, iar eu i-am răspuns că am un cabinet psihologic și că mă ocup cu sănătatea mentală. Profesorul s-a strâmbat și mi-a răspuns: Eu nu te înțeleg, tu care ai avut așa mare succes în anii 90, ai plecat, ai lăsat totul și, în loc să ne ajuți pe noi, ești într-o altă țară, și, mai mult decât asta, într-o țară care este cu 50 de ani , în urmă în psihologie decât noi. Mam uitat la el și i-am spus că sunt foarte mândru să fiu român, israelian, evreu și profesionsit. Toate, în aceeași căciulă și fără probleme serioase. Viața, ca fiecare lucru, ar, pe deplin și partea inversă: sfârșitul deplin, moartea. Nu există în lume nici un fenomen și nici un factor pe care să nu trebuiască să îl tratăm cu două tăișuri. Când suntem sănătoși, ne vine totuși gândul la boală și la moarte. Când suntem bolnavi, avem speranțe și ne imaginăm despre cum este să fii sănătos. Ambele merg împreună, exact cum merge dubla identitate împreună. M-am gândit mult la această dublă identitate, ca o formă de înstrăinare și ca o formă ascunsă de adaptare și integrare în societate. Este adevărat, s-ar putea să fie faptul că eu aparțin tipologiei de observator care spune că această persoană nu are interesul de adaptare completă ci, mai mult, de o adaptare prin observație. Cum să nu ne gândim la lucrul acesta? Este clar că o grupă destul de mare de persoane în lume, s-au născut într-o țară, au emigrat în altă țară și trăiesc cu această dublă identitate. Este destul să menționez că 4 milioane de români care au plecat din România au același sentiment de urcușuri și coborâșuri care se manifestă prin dorul de țară și o oarecare labilitate pshică. În această vreme când transporturile au scurtat distanțele, spre deosebire de trecut, când cu cât plecai mai departe aveai probleme mai mari, în câteva ore ești dintr-o țară în alta. Așa că această problemă este foarte mica. Dar există două societăți care țin de mentalitate diferită și, cu cât e mai diferită, cu atât problema propriei identități este mai mare. Ar fi grozav ca fiecare din noi care are mici probleme legate de dubla identitate să-și caute cauzalitatea și ce îl face să se simtă mai bine. Interesul este să se simtă bine și să unească ambele mentalități, în una singură, confortabilă.

Lasa un comentariu