Sunt în şcoala profesională. Ce fac? Ministerul Educaţiei dă răspunsuri la Neamţ

Pentru elevii învăţământului profesional, directorii de şcoli şi angajatorilor interesaţi, Centrul de Dezvoltare a Învăţământului profesional Tehnic din România (CDIPT), organizează în data de 31 octombrie, la Piatra Neamţ, masa rotundă cu tema „Formarea profesională iniţială, provocări şi perspective”. Evenimentul va avea loc în Sala Ion Creangă a Consiliului Judeţean Neamţ, începând de la orele 10,00. Dincolo de titulatura oarecum generală, dezbaterea se defăşoară sub egida „Alege-ţi drumul!” şi este un demers CDIPT pentru a co-interesa agenţii economici în parteneriatele cu tinerele resurse umane pregătite în şcolile tehnice profesionale din România. Inspectorul de specialitate în cadrul CDIPT pe regiunea N-E este prof. Mihai Lăcătuşu iar director este prof. Mihaela Manole. „Începând din anul şcolar 2017-2018, urmare a modificărilor legislative, RIFIL a fost singurul agent economic care a solicitat un astfel de parteneriat în învăţământul dual, şi consultare la sediul CDIPT din Piatra Neamţ. RIFIL avea deja, clasă de învăţământ dual pe meseria filator. Şi în Acest an de şcolarizare mai susţine încă o clasă de filator. Grupul Şcolar „Gheorghe Cartianu” are împreună cu RIFIL şi colaborare deosebită pentru pregătirea practică în anul III, copi susţinuţi financiar chiar dacă această clasă nu este în învăţământ profesional dual (parţial)”, a declarat inspectorul Mihai Lăcătuşu. Învăţământul profesional de tip dual reprezintă o formă de organizare a învățământului profesional, organizat la inițiativa operatorilor economici interesați în calitate de potențiali angajatori, asigurând oportunități sporite de educație și formare profesională de calitate, în relație cu un potențial loc de muncă. Acest tip de învățământ se poate organiza în școli profesionale independente sau cadrul liceelor tehnologice, unități de învățământ acreditate sau autorizate să furnizeze formare profesională iniţială pentru calificările de nivel 3 al Cadrului Național al Calificărilor, aprobat prin HG nr. 918/2013. Învățământul profesional de tip dual se poate organiza numai în parteneriat cu operatorii economici autorizaţi, pe baza unei metodologii specifice. Operatorii economici, parteneri de practică, trebuie să asigure resursele materiale și umane necesare pregătirii practice a elevilor în cadrul activităților de instruire practică și a stagiilor de pregătire practică derulate pentru dobândirea calificării profesionale.

M.O.T