Prezent la Piatra Neamţ cu naţionala de tineret a României, jucătorul lui Dinamo Bucureşti, Dorin Rotariu, a vorbit despre ceea ce înseamnă să evoluezi sub tricolor, despre şansele de calificare la turneul final, dar şi despre starea de spirit de la Dinamo, după 1 – 1, pe teren propriu cu Ceahlăul în campionat. În vârstă de 18 ani, născut la Timişoara, Rotariu este considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri de la Dinamo, dar şi din fotbalul românesc şi a marcat până acum 4 goluri în actuala stagiune pentru formaţia din şoseaua Ştefan cel Mare.
R: Dorin, cum e să fii convocat la naţională?
D.R: Sunt fericit că am fost convocat la naţională şi sper să nu mă opresc aici.
R: Cum va fi această săptămână, pregătiri şi apoi jocul cu Irlanda?
D.R: Ne vom concentra foarte bine în aceste zile şi mai ales la cele două jocuri.
R: Aţi studiat adversarul, cunoaşteţi Iralnda?
D.R: Avem timp în aceste zile să vedem şi valoarea adversarului şi sperăm să îl depăşim.
R: Nu aţi început foarte bine campania, sunt şanse de calificare la turneul final?
D.R: Nu ne gândim foarte mult la şanse, ne dorim noi să jucăm cât mai bine şi să arătăm că merităm să fim aici.
R: Ai emoţii când îmbraci tricoul echipei naţionale?
D.R: De, e normal, reprezinţi ţara, toată istoria fotbalului şi sper, cum v-am mai zis, să nu mă opresc aici.
R: Care a fost atmosfera în vestiar la voi, la Dinamo, după egalul cu Ceahlăul?
D.R: A fost o mică dezamăgire din partea noastră, mai ales că am jucat acasă, dar vrem să depăşim momentul şi să câştigăm următoarele meciuri din campionat.
R: Eşti considerat om de bază la Dinamo, au început să apară ofertele pentru tine?
D. R: Nu mă gândesc la oferte, mă concentrez momentan doar pe jocul meu şi vreau să cresc în valoare cât mai mult.
Pagină realizată de Vlad Bogdan