„Sunt cu sufletul aproape de fotbalul pietrean“

Ioan Mironaș, unul dintre cei mai vechi oficiali al unui club de fotbal din România, și-a serbat sâmbătă ziua numelui, cu ocazia sfântului Ioan Botezătorul, pentru prima dată după o pauză de 40 de ani departe de echipa unde și-a petrecut mai bine de jumătate de viață, FC Ceahlăul Piatra Neamț. Fostul jucător și director sportiv de la FC Ceahlăul a renunțat la activitatea profesională, odată cu dispariția unuia dintre cele mai vechi cluburi din România, care în 2019 ar fi împlinit 100 de ani de la înființare. Deși nu mai este implicat activ, Ioan Mironaș nu a abandonat de tot fenomenul și a rămas aproape de cei care au pus umărul la înființarea noii echipe de fotbal din oraș, CSM Ceahlăul, care în vara anului trecut și-a început activitatea din liga a cincea.

Ioan Mironaș, sau nea Nelu, așa cum este cunoscut în lumea fotbalului de la noi, și-a început cariera ca fotbalist la FC Ceahlăul în anul 1976, după care a rămas în club, unde a ocupat mai multe funcții administrative, a fost director sportiv, director executiv, iar ultima oară, înainte de dispariția clubului, a ocupat funcția de director administrativ. A fost ultima persoană care a părăsit „corabia“, a crezut în salvarea clubului pietrean până în ultima secundă și a încercat toate căile legale ca FC Ceahlăul să nu „moară“. A susținut clubul din punct de vedere logistic și în „era Massone“, considerată de mulți cea mai mare greșeală din istoria clubului, și a crezut că avocatul italian are ecuația salvatoare de a evita falimentul, dar nu a fost așa. A urmat și calea insolvenței, în speranța că cineva va veni să preia clubul, cu tot cu datorii, pentru a-l aduce pe linia de plutire, însă nimeni nu s-a înhămat la o astfel de misiune, aproape imposibilă. În cele din urmă, în primăvara anului trecut, după ce a încercat toate căile posibile, Ioan Mironaș și-a dat seama că nu se mai poate face nimic și, profund afectat după o muncă de 40 de ani neîntreruptă, a abandonat și el „corabia“ numită FC Ceahlăul, club care ulterior a intrat în faliment și s-a desființat.

„Toți regretăm situația în care a ajuns FC Ceahlăul și, din punctul meu de vedere, cred că am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru a nu dispărea. Din cauza situației economice din România, nu numai fotbalul, ci aproape toate sporturile de echipă au fost afectate de criza financiară și, din păcate, nici FC Ceahlăul nu a fost ocolit. Chiar dacă oficial m-am retras, cu sufletul am rămas aproape de fotbalul pietrean și sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Am încercat să-i ajut și îi ajut în continuare pe toți cei care s-au implicat în formarea noului club, CSM Ceahlăul, cu tot ceea ce știu, cu fotbaliști, cu antrenori, și sper să aibă rezultatele scontate. Este un nou început, îmi place ce se vrea, însă pentru a ajunge din nou sus, totul depinde de aspectul financiar. Mi-a fost greu să mă despart de o activitate pe care am îndrăgit-o și am făcut-o cu plăcere timp de aproape 40 de ani, dar astea au fost condițiile“, a declarat Ioan Mironaș.

Crede în reinventarea fotbalului la Piatra Neamț

Fostul director sportiv de la FC Ceahlăul crede că cei care s-au implicat în reformarea fotbalului la Piatra Neamț au șanse de reușită, dar numai în cazul în care vor fi sprijiniți și susținuți și de autoritățile locale și județene. Ioan Mironaș spune că fotbalul românesc se află într-o cădere liberă de mai mult timp și nu crede în redresarea timpurie a lui, dar nici a celorlalte sporturi de echipă din țară, decât dacă se vor lua o serie de măsuri în favoarea lui. „Eu cred și sper că în final, orașul și comunitatea se vor alătura demersurilor domnului Mihai Bătrânu de a reinventa fotbalul la Piatra Neamț. E clar că pentru a reuși, trebuie o implicare din partea tuturor cei care conduc orașul și județul. Numai din entuziasm și pasiune, în zilele acestea nu poți să realizezi sport de performanță în România. CSM Ceahlăul se află în fața unui început frumos, îmi amintește de perioada de dinainte de 89 și chiar după revoluție, când echipa era formată doar din jucători autohtoni. Așa a început și acum, așa se vrea, lotul este unul tânăr, format din elemente locale, are în spate un staff tehnic cu multă experiență și entuziasm, însă este nevoie și de bani. Deocamdată, la acest nivel, cheltuielile sunt mai mici, dar odată cu urcarea în eșaloanele superioare, acestea vor crește considerabil și de aceea e nevoie de aportul tuturor celor care pot. E bine că s-a luat de la zero și cred, dacă vor fi condițiile necesare, acest nucleu poate crește frumos împreună, iar peste câțiva ani, CSM Ceahlăul va avea o formație redutabilă în eșaloanele superioare. E nevoie însă de răbdare și multă muncă. Traversăm vremuri foarte grele și deocamdată nu văd o redresare a sportului românesc, la nivel de echipe, dacă nu vor fi aduse modificări majore la legea sportului, cea care pune mari piedici la relansarea sportului. Fotbalul românesc se află într-o cădere liberă, iar cluburi importante din România, precum Rapid, Petrolul, Farul sau Universitatea Cluj, au ajuns să joace în ligi inferioare deoarece au avut legislații proaste și o lipsă a competitivității din partea celor care le-au condus. Sperăm ca vremurile să fie mai bune și să ne bucurăm din nou de performanțele pe care le-au avut formațiile din județul Neamț de-a lungul timpului, iar fotbalul din Piatra Neamț să ajungă din nou acolo unde îi e locul“, a mai declarat fostul director sportiv de la FC Ceahlăul.

 

Enache, Ilie și Lefter, antrenori care au confirmat

Pe lângă activitatea fotbalistică, rezultate bune pe plan intern și internațional și imaginea pe care a adus-o municipiului și județului în anii trecuți, echipa fanion a orașului Piatra Neamț FC Ceahlăul a creat și o serie de fotbaliști importanți pentru fotbalul din România, care, ulterior, o parte dintre ei, au ajuns și antrenori cunoscuți pe plan intern sau internațional. Clubul pietrean se poate lăuda că la ora actuală are foști 3 jucători, ajunși antrenori care și-au făcut deja un nume pe scena fotbalistică de la noi. Este vorba despre Costel Enache, actualul selecționer al României sub 18 ani, care înainte de a ajunge în stafful FRF a antrenat pe FC Ceahlăul sau CSMS Iași; Costel Ilie, fostul principal la FC Ceahlăul, Rapid CFR Suceava și Aerostar Bacău, secund la Rapid, actualmente secundul lui Dan Alexa la Concordia Chiajna; și Radu Lefter, secundul lui Costel Gălcă la formația din Arabia Saudită Al Taawon. Toți aceștia au început fotbalul la Piatra Neamț, s-au consacrat la FC Ceahlăul, ulterior au intrat și în posesia carnetelor de antrenori, licența Pro, și s-au impus într-o meserie grea, dar și într-o perioadă dificilă pentru fotbalul românesc.

„Mă bucur enorm pentru cei 3 foști jucători care au ajuns antrenori, asta demonstrează încă o dată că la Piatra Neamț și la FC Ceahlăul a existat o școală foarte bună pentru toți cei care au vrut să facă performanță în fotbal. Eu cred că ei au confirmat deja prin echipele unde au angajamente, dar o pot face în continuare pentru că sunt încă la început, au elanul tineresc, și au de la cine învăța. Pe lângă ei, și alți foști jucători de la noi s-au impus în această meserie, cei mai mulți dintre ei aici pe plan local, cum ar fi Vali Avădanei, Lidi Chertic, Florin Axinia sau Gabi Rădulescu, care lucrează cu cei mici și care în ultimii ani au descoperit și format copii talentați, iar cei mai mulți dintre ei formează actualul lot de la CSM Ceahlăul. Iată că FC Ceahlăul a confirmat și la acest nivel și ar fi confirmat în continuare, dacă erau fondurile necesare. Eu sper ca cei de la CSM Ceahlăul să se concentreze în continuare și pe activitatea de la copii și juniori, pentru că aceștia din urmă vor forma viitorul echipei. Succes așadar tuturor și sperăm ca noul an să fie unul mult mai bun decât precedentul, atât în susținere financiară cât și în rezultate!“, a încheiat Ioan Mironaș.