Mâine, la ora 9, la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” va suna, din nou, clopoţelul pentru abolvenţii de liceu promoţia 1955. După 58 de ani care s-au scurs de la terminarea cursurilor liceale, elevii ajunşi, acum, la vârsta senectuţii, vor avea ocazia să-şi împărtăşească din experienţa de viaţă şi să-şi amintească de anii de liceu.
Din cei 66 de absolvenţi, 54 au studii superioare. Au lucrat ca profesori, chiar profesori universitari, medici şi ingineri. „Noi am mai făcut astfel de reuniuni, însă, din păcate, despre 12 dintre absolvenţi nu mai ştim nimic, în sensul că, fiind evrei, au plecat în Israel. De fapt, despre o colegă vă pot povesti ceva. După 50 de ani m-a găsit şi m-a rugat să o reprezint în instanţă, ea fiind plecată din ţară. Era un proces de retrocedare şi eu am acceptat, a fost o dovadă de încredere din partea ei şi nu am putut să o refuz”, ne-a spus Vasile Gafiţa, care a fost 37 de ani profesor la Şcoala nr.4 din Piatra Neamţ. Pentru confirmarea participării la reuniune, puteţi suna la telefon 0233.212838, la profesorul Gafiţa.
G. NICORESCU