*Cererile de subvenții pentru trimestrul III au fost primite până sâmbătă* Din această săptămână se fac plăți pentru semestrul I *APIA Neamț a lucrat și în week-end
Fermierii nemțeni au solicitat banii pentru motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile aferente trimestrului trei din anul 2015. Cererile pentru subvenția la motorină le-au depus APIA Neamț, până în ultima zi a lunii octombrie 2015. Adică până sâmbăta trecută, inclusiv. „Pentru a da posibilitatea tuturor fermierilor să depună aceste cereri de plată, personalul din cadrul Serviciului Măsuri Specifice al APIA Neamț a lucrat și sâmbăta trecută. Activitatea a decurs mai repede de această dată, fermierii fiind deja familiarizați cu noile condiții în care se acordă subvenția la motorină. Aveau experiența cererilor de plată depuse pentru primele două trimestre din acest an“, a declarat Mihai Dorneanu, directorul APIA Neamț.
*Plăți pentru trimestrele I și II
O veste bună pentru agricultori: din această săptămână, fermierii care au depus cereri de plată pentru subvenția la motorina folosită în trimestrele I si II 2015 vor primi în cont sumele care au fost autorizate la plată. Pentru ca să poată încasa ajutorul de stat la motorină, fermierii trebuiau să-și deschidă conturi noi la Trezorerie, cele care au acum terminația 507065. Până la autorizarea la plată a sumei cuvenite sub forma ajutorului la motorină, toți beneficiarii schemei de ajutor pentru reducerea accizei la motorină folosită în agricultură au depus la APIA Neamț noile conturi.
„APIA Neamț a autorizat la plată pentru trimestrul I și II un număr de 266 de fermieri pentru o cantitate de 2.308.059 litri motorină, a cărei valoare se cifrează la 4.148.735 lei. Cuantumul subvenției pentru un litru de motorină folosită în agricultură este de 1,7975 lei“, a precizat Mihai Dorneanu.
Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă ca diferență dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultura.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU