* Campania de anul acesta vine cu mai multe noutăți în avantajul fermierilor * Cererile se depun în perioada 1 martie – 15 mai
La APIA Neamț se fac pregătiri pentru primirea cererilor unice de plată aferente anului 2016, într-o campanie ce vine cu mai multe noutăți, care sunt efectiv în avantajul fermierilor! Cererile unice de plată se depun în perioada 1 martie 2016 – 15 mai 2016. După data de 15 mai, cererile fermierilor se preiau cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Ce este absolut nou? „APIA are posibilitatea să facă verificări preliminare a cererilor unice de plată chiar în timpul derulării sesiunii de primire a acestora de la fermierii români. Astfel, agricultorii vor fi notificați după data de 15 mai 2016 cu privire la problemele, greșelile, neconformitățile descoperite de sistemul informatic în cererile respectivilor fermieri“, a declarat Mihai Dorneanu, directorul APIA Neamț.
Anul trecut, la APIA Neamț s-au primit 27.214 cereri unice de plată pentru o suprafață totală de 166.630 hectare, din care pajiștile permanente se întind pe 56.835 ha, iar terenul agricol ocupă 109.795 ha. La principalele culturi, solicitările de subvenții s-au făcut pentru următoarele suprafețe: porumb – 39.075 ha, grâu – 18.450 ha, floarea soarelui – 12.586, plante de nutreț – 9.989 ha. Cuantumul a fost 77,42 euro/ha, avansul fiind de 53 euro/ha.
*Subvenții după reguli noi
Noul regulament permite APIA să efectueze controale preliminare în timpul sesiunii de depunere a cererilor unice. În felul acesta, agricultorii pot scăpa de eventualele sancțiuni generate de eventuale neconformități descoperite în cererile unice de plată, ca urmare a sistemului informatic, a aplicației IPA online. Astfel se pot rezolva supra-declarări, suprapuneri de parcele agricole, neregulile descoperite la normele de agromediu, de eco-condiționalitate, la eligibilitatea parcelelor agricole din zonele defavorizate.
În perioada 15-31 mai, fermierii pot să facă modificări în cererea unică de plată. Atenție! După 31 mai 2016, aceste modificări sunt penalizate. După ce expirat și prelungirea cu penalități de întârziere a sesiunii de primire a cererii unice, fermierul nu mai poate modifica nimic.
*Modificarea ori retragerea cererii unice
Din acest an, fermierul poate face modificări în cererea unică de plată, în perioada de depunere a lor la APIA Neamț. Iată și se pot schimba în cerere. Pentru suprafețele sau culturile declarate, poate adăuga scheme de plată ori măsuri de sprijin sau parcele în cadrul unor scheme de plată sau măsuri de sprijin. Agricultorul este obligat să atașeze acte doveditoare pentru parcelele agricole pe care le-a declarat ulterior sau acte cu care să demonstreze că este eligibil pentru schemele de sprijin cuplat sau pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală, în cazul în care modificările se referă la acestea.
Cererea unică de plată poate fi retrasă total sau parțial, când APIA nu a informat deja beneficiarul cu privire la eventualele neconformități din cererea unică de plată ori nu a notificat fermierului intenția sa de a efectua un control la fața locului.
În cazul în care, în cadrul unui control la fața locului, a fost constatată o neconformitate, modificările sau retragerile nu sunt autorizate pentru parcelele agricole la care se referă neconformitatea. În situația în care modificările aduse cererii unice de plată au incidență asupra documentelor justificative sau asupra contractelor care trebuie prezentate, respectivele documente sau contracte se vor actualiza în consecință.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU