Strigăt disperat al apicultorilor nemţeni: DAŢI LIBER LA TRANHUMANŢĂ!

Debutul sezonului cald cere imperios transhumanţa albinelor către zonele melifere, altfel, consecinţele se anunţă dezastruoase pe termen lung. Şi nu este vorba doar despre minunatele produse apicole considerate hrana regilor, ci, în primul rând despre polenizare. „Scopul albinei nu este mierea, oricât de mult s-ar crede asta. Scopul principal al albinei este polenizarea”, a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (A.C.A.)Neamţ, Tiberiu Agavriloaie, care a precizat că vor exista mari probleme în mai multe planuri, dacă apicultorii nu vor avea liber să plece către zonele joase. La A.C.A. Neamţ ni s-a explicat că apicultorii nu riscă să pornească în transhumanţă cu stupina în baza Declaraţiei pe proprie răspundere, din cauza a două motive: primul ar fi acela că nu toţi poliţiştii sunt de acord ca punctul 6 din secţiunea „Motivul deplasării” – activităţi agricole să fie asimilat activităţii de apicultură. „Ni s-a spus că percepţia vine strict pe pregătirea terenurilor”. Cel de al doilea motiv ţine de vârstă. Majoritatea apicultorilor sunt trecuţi de 65 de ani. Pentru ei este vorba de pasiunea de o viaţă. Transhumanţa, care include şi staţionarea în zonele melifere, nu reprezintă un pericol nici pentru ei, nici pentru cei din jur. Apicultura este o meserie solitară, distanţa dintre familiile de albine este de sute de metri iar de la locul de staţionare până la aglomerările de populaţie pot fi distanţe foarte mari. Pe de altă parte, albinele pot fi transportate numai noaptea. Din cauza comportamentului lor natural, ele nu suportă transportul pe timp de zi, riscul fiind moartea lor. Conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Albine Neamţ a prezentat, miercuri, întreaga situaţie conducerii Direcţiei Agricole Neamţ. Ieri, a făcut o adresă pe care o publicăm alături. Problema nu e doar în Neamţ – deşi, dacă ne referim strict la Neamţ, judeţul este o zonă meliferă extrem de slabăeste o problemă a ţării. Dincolo de mierea românească premiată cu aur la manifestările internaţionale, se conturează riscul uriaş ca albinele să moară. De ele depinde polenizarea. Şeful ACA Neamţ spune că la nivel naţional s-ar fi adus în atenţia guvernanţilor această problemă. Nu a venit nici un răspuns, în timp ce apicultorii stau ca pe spini. „Luăm albinele şi mergem împreună cu ele să rezolvăm problema”, spune mai în glumă, mai în serios, Tiberiu Agavriloaie. În Neamţ, există 30.810 familii de albine, dacă se contabilizează doar cele înregistrate la asociaţie. Asta înseamnă ehivalentul la circa un milion şi jumătate de albine. Numărul şi greutatea lor creşte sau scade în funcţie de anotimp. Este o lume miraculoasă, uimitoare, este o lume vitală pentru omenire. De curând, albinele au fost declarate cele mai importante fiinţe de pe glob, se arată în concluziile Earthwatch Institute la întâlnirea Royal Geographic Society din Londra. Ele se află pe lunga listă a speciilor aflate pe cale de dispariție, cu o scădere a populației de aproape 90% iar acesta este un pas foarte important deoarece 70% din producția noastră alimentară se bazează pe albine, iar dacă acestea dispar, toată flora va dispărea odată cu ele. Albinele sunt cruciale pentru păstrarea echilibrului ecologic și a biodiversității în natură și oferă unul dintre cele mai recunoscute servicii ecosistemice, adică polenizarea, care permite producerea de alimente. Albinele sunt indicatorul ecosistemelor care funcționează bine ~ José Graziano da Silva, Director-General of the Food and Agriculture Organization ~

Mariana OLTEAN TUDOSE