Stop violenței împotriva cadrelor didactice!

invatamant violenta* Sindicaliștii din învățământ: „Nu apărăm și nici nu tolerăm cazurile în care elevii sunt, la rândul lor, victime ale agresiunii dascălilor!“

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), reprezentată în județul Neamț de președintele Gabriel Ploscă, a propus o inițiativă legislativă prin care s-ar putea recunoaște statutul de autoritate publică a personalului didactic, atunci când se află la catedră și când își îndeplinește atribuțiile de serviciu. Potrivit propunerii legislative, persoanele care vor amenința, lovi sau săvârși alte acte de violență împotriva cadrelor didactice vor primi o pedeapsă majorată cu o treime față de pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

„O astfel de lege ar reprezenta un pas important spre creșterea calității actului educațional și implicit ar însemna o protecție sporită a cadrelor didactice în fața elevilor și a părinților. Poate că parlamentarii vor găsi timp să ia cât mai repede în discuție și să adopte acest proiect de lege extrem de important pentru școala românească. Violența,  în toate formele de manifestare – agresiune verbală, nonverbală, atitudinea ironică – a devenit din păcate o problemă acută în școlile românești, cu impact direct asupra actului educațional“, au subliniat sindicaliștii, printr-un comunicat de presă.

Pe zi ce trece avem de-a face cu tot mai multe cazuri în care cadrele didactice sunt amenințate, umilite sau chiar agresate fizic de către elevi sau, chiar mai grav de atât, de către părinții acestora.

Numai în anul școlar 2014-2015, conform datelor furnizate de Ministerul Educației, au fost înregistrate aproape 19.000 de cazuri de violență.

„Având în vedere evoluția acestui fenomen îngrijorător, riscăm ca în viitorul apropiat notele la școală să fie date de către părinți sau de elevi, iar cadrele didactice victime ale violenței și fricii vor fi puse în imposibilitatea de a-și mai face meseria, devenind social inutili. Acest fapt nu înseamnă că apărăm sau tolerăm cazurile în care elevii sunt, la rândul lor, victime ale agresiunii dascălilor! Avem de-a face cu un sistem educațional îngenuncheat de lipsuri, în care cadrele didactice sunt înjosite de guvernanți, iar educația nu reprezintă decât la nivel declarativ o prioritate. Nu putem accepta la nesfârșit această situație umilitoare și în niciun caz violența împotriva cadrelor didactice!“, semnalează sindicaliștii din învățământ.

Potrivit acestora, redarea demnității profesiei de dascăl presupune condiții de muncă decente și o salarizare adecvată, dar mai ales RESPECT. Redarea demnității profesiei de dascăl presupune implicarea factorilor decizionali și asumarea politică a rolului pe care Educația îl are în construirea unei națiuni moderne și europene. Pentru asta însă avem nevoie de implicarea și mobilizarea tuturor actorilor sociali în procesul de combatere și prevenire a violenței în mediul școlar instituționalizat și, nu în ultimul rând, de consolidarea statutului cadrului didactic și autorității acestuia.

Geanina NICORESCU