Sticlar plătit cu peste 1.000 de euro

Sticlar *Se oferă cazare la un preț avantajos, plus o masă pe zi, care va fi subvenționată parțial de angajator *Contractul de muncă se va semna pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

O vorbă din popor spune că „meseria este brățară de aur“, iar în cazul pe care vi-l prezentăm se adeverește din plin acest lucru, dacă vom ține cont de condițiile oferite de străini, evident pe primul loc fiind salariul virat în cont.

În această perioadă, prin rețeaua EURES, o firmă din Slovacia vrea să angajeze 5 sticlari din România, implicit din Neamț. Candidații care vor fi selectați, vor beneficia de o remunerație cuprinsă între 850 și 1.100 de euro brut pe lună, deci un salariul decent, față de cel primit în România. Însă probabil mai mic decât cel de pe piața muncii de acolo. Pentru aceste posturi, persoanele interesate trebuie să aibă școala profesională sau să fie sticlar calificat la locul de muncă, precum și experiență profesională în domeniu.

Totodată, acestea trebuie să fie apte din punct de vedere medical.

Dacă ne referim la angajatorul slovac, fabrica Rona este una dintre cele mai renumite din lume, care fac pahare de înaltă calitate, articole de masă și articole decorative din sticlă, cu o tradiție de mai mult de un secol în producția de sticlă, cu orientare la export. Viitorii lucrători vor avea ca sarcină de serviciu fabricarea manuală a produselor din sticlă pentru uz casnic. Activitatea se va desfășura în 3 schimburi, a câte 8 ore. Contractul de muncă se va semna pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă. Cazarea va fi la un preț avantajos, plus o masă pe zi subvenționată parțial de angajator (la cantina fabricii). În plus, firma decontează cheltuielile de drum (dus-întors RO-SK), de 3 ori pe an. Se mai acordă fonduri sociale și premii anuale.

CV-urile, model EUROPASS, vor fi trimise în limba română la angajator: hutan50@gmail.com și la consilierul EURES Elena Eleonora Diaconu: elena.diaconu@tl.anofm.ro.

Proba de lucru va avea loc în Slovacia, la fabrica Rona, iar drumul dus-întors RO-SK va fi plătit de angajator, după selecția CV-urilor. Informații suplimentare se pot obține de la consilierul EURES, din județul de reședință al doritorului.

V. ANDRIEȘ