Statistică neagră: în fiecare lună, 3 nemțeni au murit peste hotare

*Două persoane din Neamț au fost internate pentru dezalcoolizare, iar alta pentru că și-a pierdut mințile

Nenorocirile s-au ținut lanț și în acest an, când pe parcursul a doar 4 luni, 12 nemțeni au murit în străinătate, departe de cei dragi și de locurile natale. Ca și în alți ani, cele mai multe drame au avut loc în Italia, unde 9 persoane au trecut la cele veșnice, din diferite cauze. Din păcate, autoritățile străine au fost zgârcite în a furniza mai multe date despre întâmplate. De-a lungul anilor, în Peninsulă au avut loc cele mai multe nenorociri, zeci de nemțeni fără suflare s-au întors în țară puși în sicrie, pentru a fi înmormântați creștinește. În multe cazuri, aceștia au fost pur și simplu executați de clanurile mafiote din Sicilia sau din alte zone. Dar nu toate crimele putem să le punem pe seama mafioților, fiindcă și nemțenii au făcut nenorociri, fie au omorât italieni, fie români, așa cum a fost și cazul unui tânăr de 22 de ani din Neamț (venit la Verona), care supărat în urma unor discuții cu mama sa, a ucis femeia și pe sora lui mai mică, în vârstă de doar 12 ani. După comiterea crimelor, tânărul le-a tranșat trupurile și le-a aruncat într-un râu, iar în aceeași zi s-a întors în România. El le-a povestit anchetatorilor că a tăiat corpurile celor două cu un cuțit, apoi le-a băgat în saci de plastic și le-a aruncat în râu, sperând că vor fi luați de curenți.
Să nu uităm nici de tragedia de anul trecut din Italia, când 3 nemțeni și-au găsit sfârșitul sub dărâmături.
Revenim la începutul lui 2017, când un tânăr de 33 de ani din Italia a murit departe de cei dragi. În afară de aceasta, o femeie în vârstă de 53 de ani a decedat în aceeași țară. Nici în acest caz, autoritățile peninsulare n-au venit cu precizări suplimentare. Apoi, în februarie, martie și aprilie, alte 7 persoane provenite din Neamț și-au găsit sfârșit în Italia. Din păcate, șirul nenorocirilor nu s-a oprit aici. Până luna trecută, încă 3 nemțeni au terminat socotelile cu viața, drame care s-au întâmplat în Germania, Spania și Franța. În primul caz, un bărbat cu vârsta de 45 de ani și-a pus capăt zilelor.
„Autoritățile străine nu ne dau date suplimentare despre cauzele deceselor. Din păcate, în primele 4 luni din 2017 am fost informați de moartea a 12 nemțeni, care se aflau în străinătate. Majoritatea tragediilor s-au consumat în Italia, respectiv 9. În Germania avem un caz de sinucidere. Pe lângă aceste cazuri, pe parcursul acestui an, 14 nemțeni au fost arestați și trimiși după gratii pentru a fi judecați, pentru săvârșirea unor fărădelegi. Cele mai multe persoane încătușate în străinătate au fost în Italia, respectiv 6. Alte 5 au fost închise în Marea Britanie și două în Germania. În Spania avem doar un singur caz“, ne-a declarat comisarul de poliție Constantin Roman, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Neamț.
În perioada analizată, două persoane din Neamț au fost internate în spitale din străinătate pentru dezalcoolizare (Suedia și Italia), iar alta pentru că și-a pierdut mințile, caz petrecut în Londra. Bărbatul în cauză avea 43 de ani.

V. ANDRIEȘ