*Acum, bani și pentru sprijinul cuplat la bovine
*La plată: 321 ferme nemțene cu 5165 taurine de carne și vaci cu lapte
De ieri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Neamț a început autorizarea la plată a femierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2017, sprijin cuplat în sectorul zootehnic. „Ca și noutate absolută, din acest an, se face plata avansului si pentru schemele cuplate din sectorul zootehnic. La ovine și caprine plata avansului a început concomitent cu avansul subvențiilor din sectorul vegetal. Pentru sprijinul cuplat la categoria taurine din rasa de carne și metişii acestora, avem solicitări de la 16 ferme zootehnice cu un efectiv de 708 capete, iar la sprijinul cuplat pentru vaci cu lapte sunt depuse cereri de la 305 ferme pentru un fectiv de 4457 animale,”, a precizat Mihai Dorneanu, director APIA Neamț
Totodată, fermierii nemțeni au depus pentru plata ajutorului național tranzitoriu la bovine 5.654 cereri de plată, alte 364 cereri au fost pentru caprine și 909 cereri la ovine. Avansul va fi plătit din sprijinul cuplat crescătorilor de ovine este de aproximativ 16 euro/cap de animal, din suma integrală de 22 de euro.
În campania 2017, fermierii nemțeni au depus un număr total de 25. 981 cereri unice de plată, din sectoarele vegetal și zootehnic. Până în acest moment, la APIA Neamț procentul de autorizare la plată este de peste 95 %, mai mare față de media realizată pe țară. Fapt pentru care APIA Neamț ocupă locul V la nivel național, iar în zona Moldovei este locul II.
*Plafoane și cuantumuri de plată pe specii de animale
Pentru sprijinul cuplat la bivolițe de lapte plafonul alocat la nivel național este de 1.470.000 euro pentru 7.833 capate eligibile la plată. Rezultă un cuantum de 187,6676 eruo / cap de animal, cu un avans de 70% în sumă de 131,37 euro/cap de animal. Plafonul național al sprijinului cuplat la taurine din rase de carne şi metişii acestora este de 11.550.000 euro, cu 22.213 capete eligibile la plată. Cuantumul pe cap de animal este de 519,9658 euro, cu avansul de 363,98 euro. La schema de plată sprijin cuplat categoria vaci de lapte plafonul alocat este de 86.000.000 euro, pentru 194.535 capete eligibile la plată la nivel național. Cuantumul cuvenit este de 442,0798 euro/cap de animal, cu avansul aferent de 309,46 euro/cap de animal.
*Avansul se dă o singură dată!
La plata avansului din 16 noiembrie vor intra doar fermierii care au strict cereri de unice de plată numai pe zootehnie. Dacă fermierul a luat avans pe la plățile din sectorul vegetal, nu va lua avans şi pe zootehnie. Asta pentru că nu poate primi două avansuri. Fermierii care au avut cerere pe vegetal şi zootehnie şi au luat avans pe vegetal, pe zootehnie nu mai pot lua. După 1 decembrie 2017, fermierii vor primi diferenţa de plată cuvenită pentru sectorul vegetal plus toată suma aferentă sectorului zootehnic, dacă au avut bifat sprijinul cuplat în cerera unică de plată depusă pentru Campania 2017.
Dacă timpul va permite, vor fi plătiți şi fermierii care nu au luat avans pe teren şi au şi vegetal şi zootehnie. Se va face tot posibilul ca măcar la 1 decembrie plăţile regulare să înceapă cu fermierii care nu au luat nici un avans la subvențiile agricole din acest an. Majoritatea crescătorilor de animale care dețin vaci nu au primit avans nici pe teren!
Plata sprijinullui cuplat zootehnic se face în lei la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la 29 septembrie 2017.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU