Start la dosarele pentru gradaţiile de merit

În calendarul desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit pentru cadrele didactice, după perioada 1-15 martie când s-au stabilit detaliile punctajelor aferente de către comisia paritară la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ, acum urmează o altă etapă. De vineri, 15 martie până pe 11 aprilie se primesc dosarele cu cererea de înscriere şi documentele justificative privind activitatea cadrului didactic la Registratura instituţiei.  Acordarea bonusului financiar la gradaţia de merit se axează pe activitatea la clasă a cadrelor didactice, participarea la proiecte, dar şi performanţele în inovarea didactică managerială.

Fişa cadru de punctaj pentru personalul didactic conţine criteriile privind activităţile complexe cu valoare instructiv – educativă, care anul şcolar trecut aveau o pondere de 50 % în punctaj, iar acum ajunge la 80%. Criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică – managerială va avea o pondere de 10 %, participarea la proiecte va reprezenta 15% din punctajul final. În timp ce criteriul privind creşterea prestigiului unităţii de învăţământ de către profesor va mai aduce un 5% fiecărui candidat.